Proiectul SMURD, initiat anul trecut in Republica Moldova, va fi extins cu ajutorul Romaniei, subiectul fiind discutat zilele trecute de ministrul moldovean al sanatatii Ruxanda Glavan si omologul sau de la Bucuresti, Nicolae Banicioiu, care s-a aflat intr-o vizita la Chisinau, transmite luni agentia de presa IPN.
”Ceea ce ne dorim este sa fortificam capacitatile serviciului de asistenta medicala urgenta. Am discutat posibilitatea alocarii resurselor financiare pentru procurarea a peste 200 de ambulante de tip B si C, care sunt recomandate de Organizatia Mondiala a Sanatatii”, a declarat ministrul sanatatii din Republica Moldova, Ruxanda Glavan.
Ministrul moldovean a precizat ca a analizat cu omologul sau roman oportunitatile pentru dezvoltarea proiectelor care sunt in curs, dar si posibilitatea alocarii unor fonduri suplimentare pentru Institutul de Urgenta. ”Am discutat despre crearea unei unitati de primiri urgente — un edificiu nou care va fi construit pe teritoriul Institutului. Aceasta urmeaza sa aiba trei etaje, aproape o mie de metri patrati pentru fiecare etaj, cu bloc operator nou si cu o sala pentru pacientii care se afla dupa interventii chirurgicale”, a explicat Ruxanda Glavan.
Ministrul sanatatii din Romania, Nicolae Banicioiu, si-a exprimat dorinta de a continua colaborarea cu autoritatile medicale de la Chisinau. ”In ceea ce priveste partea de urgenta, la acest capitol, Romania are o experienta destul de buna si recunoscuta la nivel european si suntem bucurosi sa impartasim cu dumneavoastra tot ceea ce am reusit in acest domeniu. Cred ca impreuna putem imbunatati foarte mult gestiunea pacientului critic si confortul de tratament pentru cei care au nevoie de asistenta medicala de urgenta”, a afirmat Nicolae Banicioiu.
In acelasi timp, ministrul roman a semnalat ca o problema mare a pacientilor din Republica Moldova care sufera de boli oncologice este lipsa posibilitatii de radioterapie in tara. ”Dupa sedinta comuna a guvernelor Romaniei si Republicii Moldova (din 22 septembrie de la Neptun, n.red), ne-am intalnit pentru a pune in aplicare ceea ce s-a stabilit acolo. (…) Incercam impreuna sa dezvoltam toate capabilitatile medicale, sa imbunatatim protocoalele terapeutice si accesul pacientilor catre tratamente de ultima generatie”, a subliniat Nicolae Banicioiu.
Ministrul roman al sanatatii s-a declarat increzator ca cele doua ministere vor putea dezvolta cooperarea pe toate ariile terapeutice pe care le gestioneaza, inclusiv pe partea de schimb si formare profesionala a medicilor.
Sursa: Agerpres