Statele Unite, care tocmai au anuntat amanarea retragerii in 2016 a mai multor mii de soldati din Afganistan, asteapta acum contributiile aliatilor lor, a afirmat joi la Washington seful Pentagonului, Ashton Carter, citat de AFP.
„Ne asteptam ca angajamentul american sa determine angajamentul altor membri” ai coalitiei NATO in Afganistan, a declarat secretarul Apararii intr-o scurta conferinta de presa.
„Am demarat deja consultari cu principalii nostri aliati ca sa ne asiguram de continuarea sprijinului lor pentru aceasta misiune” in Afganistan, a spus el.
La randul sau, purtatorul de cuvant al Pentagonului, Peter Cook, s-a aratat increzator in ce priveste contributiile viitoare ale aliatilor pentru prezenta militara in Afganistan.
„Avem o viziune destul de buna asupra vointei altor tari de a face un pas”, a declarat el.
„L-au facut si in trecut, iar multi dintre acestia si-au exprimat deja dorinta de a continua” angajamentul lor in Afganistan.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat joi ca, „in saptamanile care vor urma”, Alianta va lua „decizii cheie” privind viitorul operatiunii NATO in Afganistan, „Resolute Support”.
La misiunea Aliantei Nord-Atlantice in aceasta tara participa in prezent 12.500 de soldati, dintre care aproape 10.000 de americani.
Presedintele Barack Obama a anuntat joi o pauza, in 2016, in retragerea acestor soldati, prelungind o interventie militara care a debutat in urma cu 14 ani. Dupa 2016, 5.500 de soldati vor fi mentinuti in cateva baze.
Liderul administratiei americane a afirmat joi ca fortele afgane „inca nu sunt suficient de solide” pentru a asigura stabilitatea tarii. Una din promisiunile cu care Barack Obama a castigat alegerile prezidentiale din 2008 a fost ca va pune capat razboaielor din Afganistan si Irak.
Sursa: Agerpres