Ursul a făcut ravagii în turma unui tânăr oier. Nu mai puțin de 45 de mioare au fost sfâșiate, iar ciobanul care păzea animalele spune că nu a putut face nimic pentru a salva oile din ghearele animalului sălbatic.
Atacul ursului a avut loc luni seara, pe 31 octombrie, la o stână din satul Gălățeni, comuna Păsăreni, județul Mureș.
Un tânăr crescător de animale a postat pe pagina sa de Facebook imagini cu mai multe oi sfâșiate de urs. Bărbatul a explicat în comentariile care însoțesc imaginile că este sigur că a fost vorba despre un atac al ursului deoarece exista un cioban la oi, însă acesta nu a putut decât să constate cum animalul sălbatic a sfâșiat oile, reușind să fugă cu doar 2 dintre ele.
Se pare că restul oilor moarte au fost prinse într-un șanț unde și-au găsit sfârșitul.
De altfel, nu este nici pe departe primul atac al ursului în județul Mureș, unde mai mulți ciobani au anunțat pe parcursul anului 2022 autoritățile despre astfel de evenimente petrecute pe raza județului, unii chiar asistând neputincioși la atacurile animalelor sălbatice.
Pe de altă parte, având în vedere numeroasele atacuri de urs, dar și necesitatea de protejare a ursului brun din România, Ministerul Mediului a anunțat crescătorii de animale că vor fi beneficiarii unui proiect finanțat din bani europeni, de peste 53 de milioane de lei pentru investiții în peste 1.100 de garduri electrice, sisteme de protecție a culturilor, gospodăriilor și stânelor.