Asociația Esperando participă în perioada următoare la Târgul de Crăciun din Parcul Mara.
Ne găsiți acolo de luni până vineri, între orele 15:00 – 19:00, iar în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 14:00 – 20:00.
Avem pregătite multe lucrușoare care vă vor înfrumuseța casele cu ocazia sărbătorilor de iarnă, sau îi vor bucura pe cei cărora le veți oferi cadou.
Sunt produse realizate cu mult drag de către persoanelor cu afecțiuni fizice, familiile acestora și angajații Asociației Esperando.
Sumele provenite din vânzarea produselor ne vor ajuta să avansăm cu lucrările la noul Centru de Recuperare Esperando.
Timpul ne presează și încercăm să găsim soluții pentru a relua cât mai repede activitățile, pentru un număr cât mai mare de beneficiari, cu respectarea normelor în vigoare.
Vă așteptăm la căsuța Esperando pentru a găsi cadoul perfect pentru cei dragi.
Asociația Esperando este o organizație non-profit a persoanelor cu dizabilități și a părinților copiilor cu dizabilități. Esperando oferă neîntrerupt, zi de zi, din anul 2001, servicii sociale profesioniste, integrate, holistice, personalizate pentru copiii, tinerii şi adulţii cu afecțiuni/ dizabilităţi fizice și asociate. Acestea includ recuperare, educație, psihoterapie, pregătire pentru viață, activități artistice, manuale și de creație, participare în comunitate.
Activitățile Asociației pot fi urmărite zilnic pe: www.facebook.com/asociatia.esperando/
Misiunea Asociației Esperando este de a aduce împlinire vieții celor cu afecțiuni/ dizabilități fizice, înlăturând incertitudinile și temerile legate de viitor.
Dă sens vieții celor cu afecțiuni fizice