Odată aleși în Parlamentul European, eurodeputații social-democrați vor milita pentru eliminarea standardelor duble la alimente în Uniunea Europeană, pentru a oferi tuturor românilor șansa de a accesa la raft produse de aceeași calitate precum cele din Vestul Uniunii Europene. Este necesară uniformizarea standardelor de calitate a produselor și serviciilor la nivelul Uniunii Europene și, mai, ales un tratament egal și corect al consumatorilor români pe piața europeană, astfel încât să fie eliminată discriminarea în domeniul alimentar la nivelul UE.
”Am făcut deja primul pas în acest sens. Europarlamentarii PSD au votat deja o Directivă în acest sens, la nivelul Parlamentului European. PNL a încercat blocarea Directivei, votând împotriva acesteia și, implicit, împotriva intereselor tuturor românilor. Președinția României la Consiliul Uniunii Europene se va asigura că această Directivă va fi pusă pe agenda Consiliului cât mai repede, astfel încât ea să fie adoptată și de Consiliu și să intre în vigoare”, arată reprezentanții PSD.
Crina Chilat: Vom lupta pentru a fi oferită aceeași valoare a subvenţiei medie pe ha pentru toţi agricultorii din Uniunea Europeană
”Vom lupta pentru a construi un cadru legal în care va fi oferită aceeași valoare a subvenţiei medie pe ha pentru toţi agricultorii din Uniunea Europeană, indiferent de țară. Mărirea subvenţiilor acordate României va ajuta la dezvoltarea tinerilor fermieri și va duce la nașterea unui mediu competitiv în care toți jucătorii de pe piața europeană au șanse egale. În cazul în care acest lucru nu va fi posibil, vom milita pentru stabilirea plafoanelor pentru subvenția agricolă în funcție de suprafața agricolă a fiecărei țări, pentru a uniformiza subvenția agricolă pentru toți agricultorii, indiferent de țara de origine”, susține Crina Chilat, candidatul PSD Maramureș pentru alegerile europarlamentare din 26 mai.
Eurodeputații PSD vor milita pentru asigurarea egalității de șanse între țări în ceea ce privește accesul la marile proiecte de infrastructură
Eurodeputații PSD vor lupta pentru asigurarea egalității de șanse între țări în materie de acces la marile proiecte de infrastructură. Prin astfel de programe, România poate finaliza proiectele de infrastructură agricolă precum irigații, cadastru, drumuri etc. Deputații europeni ai PSD vor lupta pentru eliminarea criteriilor discriminatorii în materie de mari proiecte de infrastructură, astfel încât România să aibă acces la fonduri europene.
”Vom lupta pentru un cadru legislativ care să stopeze procesul alarmant de vânzarea terenurilor către străini. Un studiu realizat de către Transnational Institute arată că terenurile arabile din România și din multe alte state din Europa de Est sunt cumpărate de către cetățeni europeni pentru: agricultură industrială, minerit, energie, turism etc. Potrivit acestei cercetări, aproximativ 20%-30% din zonele arabile ale României se află în posesia cetățenilor străini din Uniune, iar 10% se află în posesia persoanelor rezidente în alte state din afara Uniunii Europene. Faptul că, pe lângă terenurile aflate direct în proprietatea cetățenilor străini, alte suprafețe însemnate se află în arendă, generează o situație în care fermierii români se văd lăsați fără pământ pe care să-l poată lucra sau la care să aibă acces în condiții pe care să și le poată permite. Legislaţia europeană ne împiedică, în acest moment, să facem o stopare imediată a acestui fenomen, însă viitorii europarlamentari români PSD vor milita pentru protejarea terenurilor româneşti şi menţinerea acestora în posesia românilor”, arată reprezentanții PSD.
”Vom propune măsuri imediate pentru a asigura prezența produselor româneşti în hipermarketuri. În acest sens vom obține protejarea şi încurajarea producătorilor români, susţinerea produselor made in Romania, eliminarea practicilor anticoncurenţiale şi a vânzărilor sub cost a produselor din alte ţări în detrimentul celor româneşti, dar și revitalizarea comerţului tradiţional și accesul facil pe piaţa de desfacere a comercianţilor şi producătorilor naţionali”, arată Crina Chilat, candidatul social-democraților maramureșeni pentru Parlamentul European.
Realizat la comanda PSD.CMF:41190008