Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a decis prelungirea măsurii de extindere a stării de Urgenţă de Sănătate Publică de Importanţă Internaţională în urma evaluării recente cu privire la pericolul de răspândire a virusului polio sălbatic şi/sau derivat din vaccin.
Potrivit unui comunicat transmis marţi de MAE, ONU a actualizat lista cu ţările pentru care se cere obligatoriu vaccinarea antipoliomielită, astfel: Afganistan, Pakistan, Nigeria, Indonezia, Myanmar, Papua Noua Guinee şi Somalia.
Persoanele care doresc să călătorească nu au dreptul să părăsească teritoriul ţărilor respective, indiferent de punctul de trecere al frontierei (rutier, naval, aerian), fără documentele prin care se atestă vaccinarea antipolio. În caz contrar, autorităţile de frontieră ale acestor ţări au dreptul să interzică părăsirea teritoriului. Pentru evitarea acestor situaţii, cetăţenilor din ţările respective care solicită viza pentru România li se va solicita carnetul internaţional de vaccinări, în care este înregistrată efectuarea vaccinării.
Este recomandată vaccinarea persoanelor care călătoresc spre şi dinspre: Angola, Benin, Camerun, China, Republica Democratică Congo, Etiopia, Filipine, Ghana, Kenya, Mozambic, Niger, Nigeria şi Republica Central Africană.
Riscul de transmitere a virusurilor polio în subregiunea lacului Ciad se menţine pentru ţările învecinate: Ciad, Kenya, Djibouti, Malawi, Siria şi Sudanul de Sud. OMS şi specialiştii structurilor de sănătate publică din domeniul de implementare a Regulamentului Sanitar Internaţional – 2005 reiterează faptul că răspândirea polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) la nivel internaţional constituie încă un risc şi se recomandă pentru călătoriile spre aceste state vaccinarea antipolio.
Pentru cetăţenii români care călătoresc spre aceste ţări şi nu au fost vaccinaţi antipolio în ultimele 12 luni, vaccinarea se va face cu patru săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgenţă, chiar înaintea acesteia. Vaccinarea va fi notificată pe certificatul internaţional de vaccinări şi va însoţi documentele de călătorie, precizează MAE.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet dedicate – http://www.cnscbt.ro/index.php/polio, http://www.who.int/ihr/9789241596664/en, https://ec.europa.eu/consularprotection/index.action_ro, www.mae.ro – şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.