Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în vârstă de 90 de ani, are simptome de pneumonie, dar nu este o formă foarte gravă a bolii. Viaţa cumpătată pe care a dus-o până acum le dă speranţă medicilor că va trece cu bine peste boală.
„Situaţia e stabilă, infecţia e o formă medie, e cu pneumonie, dar nu sunt complicaţii acum. E adevărat că situaţia poate fi imprevizibilă, e greu de spus cum va evolua, pentru că infecţia cu Sars-Cov2 poate să ducă şi la situaţii neplăcute.
Dar nu are probleme mari de sănătate, nu are afecţiuni preexistente importante, e un exemplu cum ar trebui să fim toţi la vârsta aceasta. Eu sper să treacă cu bine, lucrurile să se încheie cât mai repede”, a spus medicul Adrian Marinescu, de la Institul Matei Balş, la Antena 3.
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen, în vârstă de 90 de ani, a ajuns marţi la Institutul Matei Balş din Capitală, unde a fost internat cu febră şi simptome severe de pneumonie, din cauza infectării cu coronavirus.
Un număr de 25 de preoţi de la diverse parohii din Suceava vor fi testaţi miercuri, după ce Înalt Preasfinţitul Pimen a fost depistat pozitiv.
Şi tot astăzi, se va face o dezinfecţie în lăcaşul de cult, unde a slujit înaltul prelat.
Până în acest moment, au fost identificaţi 60 de oameni cu care arhiepiscopul a intrat în contact.
O echipă DSP a recoltat deja probe de la 25 de persoane din mânăstire. Niciunul dintre bătrânii care locuiesc în căminul aflat în apropierea mănăstirii nu prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19.
O primă concluzie a anchetei DSP arată că înaltul prelat s-ar fi infectat la sfârşitul lunii martie, după ce a participat la o slujbă cu persoane depistate ulterior pozitiv.