Maramuresul a fost ferit de ninsori in ultima perioada, insa acest lucru nu a dus la scaderea stratului de zapada din statiunile montane din judet. Omatul cazut deja este mai mult decat suficient pentru ca pe toate partiile sa se schieze in conditii excelente. In continuare, recordul la grosimea stratului de zapada il detine Borsa, unde este peste un metru de omat.
La Izvoare sunt deschise partiile Cora si Poiana Soarelui, unde zapada batatorita masoara peste 60 centimetri. Singura partie care nu este functionala este cea de la Brazi, ce nu a fost deschisa deloc in acest sezon, din cauza drumului de acces care nu este curatat.
Iernile de demult se pare ca s-au intors in Borsa, unde pe partia de la Varful Stiol zapada masoara 110 centimetri, in vreme ce pe partia de sub teleferic sunt circa 80 centimetri de omat.
La Suior, stratul de zapada masoara 80 centimetri si tot atat este omatul si pe partia Mogosa. Si la Cavnic se schiaza foarte bine, stratul de zapada masurand pe Roata 1 si Roata 2 – 90 centimetri, pe Rainer 1 – 75 centimetri, pe Rainer 2 – 60 centimetri si pe Partia Albastra – 75 centimetri. Si partiile de la Icoana sunt functionale, fiind acoperite cu un strat de omat care masoara aproximativ 80 centimetri.
Sursa: Andrei Gherghel