Aproape 410.000 de someri au fost inregistrati in luna mai, cu 15.903 mai putin decat in aprilie, rata somajului fiind de 4,56%, cu 0,17 puncte procentuale mai mica decat cea din luna precedenta, informeaza Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca.
Potrivit datelor prezentate de ANOFM, rata somajului inregistrata la sfarsitul lunii mai, la nivel national, a fost de 4,56%, cu 0,17 puncte procentuale mai mica decat cea din aprilie si in scadere cu 0,47 puncte procentuale fata de cea din luna mai 2011.
Numarul somerilor inregistrati in luna mai in evidentele agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca a fost de 409.938, cu 15.903 mai putin fata de aprilie.
Rata somajului s-a micsorat in majoritatea judetelor, cele mai mari scaderi fiind inregistrate in judetele Ialomita (cu 0,83 puncte procentuale), Gorj (0,75 puncte procentuale), Harghita (0,46 puncte procentuale), Buzau (0,41 puncte procentuale), Caras-Severin (0,39 puncte procentuale), Salaj si Constanta (0,36 puncte procentuale).
Cele mai ridicate niveluri ale ratei somajului au fost inregistrate in judetele Vaslui (8,64 %), Mehedinti (8,64 %), Teleorman (8,30 %), Dolj (8,13%), Covasna (7,92%), Galati (6,76%), Buzau (6,72%), Alba (6,38%), Gorj (6,20%) si Olt (5,89%).
Rata somajului masculin a scazut de la 5,02% in aprilie la 4,82% in mai, iar cea a somajului feminin a scazut de la 4, 41% la 4, 26%.
Din cei aproape 410.00 de someri, 44.281 au sub 25 de ani, 32.285 au intre 25 si 29 de ani, 103.025 au intre 30 si 39 de ani,116.237 au intre 40 si 49 de ani, 56.282 au intre 50 si 55 de ani si 57.828 au depasit 55 de ani.
Din totalul somerilor inregistrati la nivel national, 137.201 au fost indemnizati si 272.737 neindemnizati. Numarul somerilor indemnizati a scazut in mai fata de aprilie cu 13.738, iar cel al somerilor neindemnizati cu 2.165.
Sursa: Mediafax