Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice a centralizat rezultatele inregistrate la simularea probelor din cadrul Evaluarii Nationale pentru elevii claselor a VIII-a. Din totalul celor 187.629 de elevi inscrisi, 180.442 de elevi (96,17%) au participat la toate probele, rezultand o rata de prezenta superioara celei de anul trecut (94,7%). Evaluarea lucrarilor a relevat ca 91.445 de elevi (50,68%) au obtinut medii peste 5, procentaj de promovare de asemenea superior celui din 2014 (48,83).
Pe judete, cele mai ridicate procente de promovare s-au inregistrat in Bacau – 68,56 (rata prezenta – 99,47%), municipiul Bucuresti – 64 (rata prezenta – 95,03%), Giurgiu – 63,8 (rata prezenta – 92,05%) si Bihor – 61,8 (rata prezenta – 90,36%). Cele mai putin competitive rezultate (rate de promovare sub 40%) s-au inregistrat in judetele Caras-Severin – 36,27%, Vaslui – 38,55% si Tulcea – 39,89%. In aceste judete prezenta a fost, in medie, de aproximativ 95%.
Reamintim ca obiectivele specifice ale simularilor organizate la nivel national de Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice sunt stabilirea nivelului real de pregatire atins de elevii de clasa a VIII-a cu trei luni inainte de examenul propriu-zis, respectiv aplicarea de masuri pentru remedierea deficientelor constatate.
In acest sens, ministrul Sorin Mihai Cimpeanu solicita atat analiza rezultatelor obtinute, la nivelul fiecarei unitati de invatamant in care s-a desfasurat simularea (prin discutii individuale cu elevii/sedinte cu parintii si dezbateri la nivelul claselor/consiliului profesoral), cat si adoptarea solutiilor optime pentru imbunatatirea performantelor scolare in perspectiva examenului pe care elevii il vor sustine la finalul clasei a VIII-a.
Sursa: Ministerul Educatiei Nationale