Primul summit dedicat comunitatii rome din Europa, desfasurat zilele acestea la Bruxelles – sub inaltul patronaj al presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, si al Presedintiei franceze a Consiliului, a avut ca si concluzie importanta realizarii unei strategii pentru integrarea romilor si ridicarea nivelului de trai al acestora in toate statele UE.
Europarlamentarul roman Ramona Manescu a aratat ca autoritatile europene nu cunosc numarul exact al romilor care se afla in spatiul UE. Declaratia sa vine dupa ce a solicitat, prin intermediul unei intrebari scrise, informatii cu privire la numarul de romi care traiesc in spatiul european.
In raspunsul formulat de comisarul Vladimir Spidla se arata ca “potrivit studiilor realizate de Programul Organizatiei Natiunilor Unite pentru Dezvoltare si de Fondul pentru Educatia Romilor, numarul romilor ar atinge 3-4 milioane de persoane in cele patru tari in care sunt cel mai bine reprezentati, si anume Bulgaria, Ungaria, Romania si Slovacia. Cu toate acestea, nu sunt disponibile date fiabile si comparabile la nivel european privind numarul romilor care traiesc in cadrul Uniunii Europene”.
Potrivit estimarilor asociatiilor de romi, comunitatea are mai mult de doua milioane de membri in Romania, 800.000 in Bulgaria si la fel in Spania. In Franta 400.000 de persoane sunt inregistrate ca “nomazi si romi”. In Italia sunt in numar de 140.000.
Comisia Europeana a cerut statelor membre UE sa ofere “sanse reale” de integrare membrilor minoritatii rome, a caror situatie este “dramatica”, si sa combata discriminarile, in cursul unei conferinte de la Bruxelles. “Situatia dramatica a romilor nu poate fi rezolvata de la Bruxelles”, a avertizat presedintele Comisiei, in deschiderea reuniunii.
Titlu din ziar:
Romania – tara europeana cu cei mai multi romi
La Bruxelles a fost organizat un summit pentru integrarea romilor si cresterea nivelului lor de trai
Revista presei din Baia Mare – 18 septembrie 2008. Informatia zilei
Sursa: I.Z.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult