Localitatea tiroleză Ischgl este supranumită de iubitorii de schi „visul alb de iarnă“. Pentru turiştii care au vizitat recent staţiunea, aceasta a devenit, mai degrabă, un coşmar prelungit. Petrecerile şi evenimentele „apres-ski” care atrag milioane de turişti în fiecare iarnă s-au dovedit a fi un incubator perfect pentru coronavirus.
Autorităţile cred că miile de maşini cu turişti europeni care au plecat din orăşelul cunoscut sub numele de „Ibiza Alpilor” la sfârşitul lunii februarie, au luat cu ei mai mult decât obişnuitul bronz de munte şi mahmureala tradiţională, relatează Politico.eu.
Când oficialii austrieci şi-au dat seama de amploarea focarului, pagubele erau deja făcute. Autorităţile medicale din Scandinavia au depistat câteva sute de cazuri de pacienţi infectaţi în Ischgl. Marţi, Norvegia a declarat că aproape 40 la sută din cele peste 1.400 de infecţii din ţară au avut originea în Austria. Autorităţile naţionale cred că sute de cazuri atât din Austria, cât şi din Germania sunt conectate direct la Ischgl. „Lăcomia a avut prioritate asupra responsabilităţii“
În timp ce cancelarul austriac Sebastian Kurz a fost elogiat acasă şi în străinătate pentru răspunsul său agresiv la ameninţarea coronavirusului, criticii săi spun că schimbarea bruscă a politicii de la Viena a avut loc săptămâna trecută doar după ce autorităţile şi-au dat seama că situaţia din Tirol a luat o întorsătură neplăcută. În ciuda avertismentelor din timp ale altor ţări cu privire la problemele din Ischgl, oficialii tirolezi au omis să ia măsuri hotărâte, temându-se de impactul negativ asupra afacerilor locale. Întreaga economie a regiunii depinde de turism. Viena nu a intervenit.
„Lăcomia a avut prioritate asupra responsabilităţii pentru sănătatea comunităţii şi a oaspeţilor”, a conchis cotidianul austriac Der Standard într-un comentariu din această săptămână.
Viena a ignorat avertismentul Islandei Viena a ignorat decizia Islandei de a emite un aviz negativ de călătorie pentru Tirol. Primul semn al unor probleme grave a apărut pe 1 martie, când oficialii din Islanda au descoperit că 15 pasageri dintr-un zbor Icelandair care soseau cu o zi înainte de la München au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus. Paisprezece dintre cei infectaţi fuseseră în Ischgl. Islanda a avertizat oficialii din Austria, dar autorităţile medicale de acolo au respins îngrijorarea de la Reykjavik.
Christof Lang, jurnalist la canalul de ştiri german N-TV, a sosit la Ischgl pe 5 martie împreună cu cinci prieteni. Toţi au părăsit oraşul trei zile mai târziu infectaţi. „Scandalul este din cauză că autorităţile au avut indicaţii cu o săptămână înainte să ajungem că ar fi putut exista infecţii şi le-au ignorat”, a spus el pentru autorităţile austriece. Cu toate acestea, oficialii austrieci insistă că au făcut tot ce au putut pentru a opri răspândirea virusului imediat ce au luat cunoştinţă de gravitatea focarului.