Blestemata pare sa fie lucrarea artistului Karoly Kadar din centrul vechi al municipiului Baia Mare, care urma sa devina emblema urbei. Dupa ce a fost nevoit sa o demonteze si sa o remodeleze, potrivit cerintelor Ministerului Culturii, sculptorul a ramas acum fara o bucata din ea. Grupul statuar reprezentand o mama si copilul ei, aflat in Piata Millennium, a fost vandalizat la sfarsitul anului trecut, in ciuda faptului ca zona este pazita. Furtul a fost reclamat politistilor, dar deocamdata nu s-a dat de urma statuii.
In emisiunea “Dezbaterea zilei cu Romeo Dobocan”, difuzata in seara zilei de azi, 1 februarie, la Televiziunea eMaramures, reprezentantii Primariei Baia Mare si cei ai firmei de paza au venit cu explicatii pentru furtul “copilului” din grupul statuar. Directorul tehnic al Primariei Baia Mare, Traian Florea, a spus, in direct la Televiziunea eMaramures, ca a aflat despre acest caz in urma cu doua saptamani.
Furtul a fost reclamat cu aproximativ trei saptamani inainte, iar politia face o ancheta pentru a da de urma copilului din bronz. Indicii despre posibilii autori nu exista insa, si pentru ca web-cam-urile montate in piata nu stocheaza informatiile filmate.
Potrivit declaratiilor lui Traian Florea, angajatii societatii Millennium Business Center, care administreaza cladirile din centrul vechi, au observat lipsa statuii in preajma Craciunului si tot ei au facut si plangere la Politia Baia Mare. Directorul tehnic al primariei nu a putut spune daca firma care are contract de paza a cladirilor trebuia sa asigure si protectia statuii, precizand ca intelegerea s-a incheiat direct intre soietatea Business Millennium Center si Ukro. El nu a putut preciza nici valoarea de inventar a statuii, mentionand doar ca lucrarea executata de Karoly Kadar a costat 600.000 de lei.
De cealalta parte, administratorul societatii Ukro, Dan Hotico, a spus ca nu are prea multe detalii despre furt. El a declarat ca in contractul semnat cu societatea care administreaza cladirile din centrul vechi nu se prevede si paza altor obiective. “Mi s-a spus ca unul dintre agenti a observat ca statuia nu este bine prinsa, fapt care a fost sesizat administratorilor de la Millennium. Mai multe nu stiu”, a spus acesta.
Grupul statuar, care initial a fost montat langa “pecetea” orasului – langa mult disputatul chip al Sfantului Stefan, a fost mutat in urma cu ceva vreme chiar la intrarea in cladirea principala a societatii Millennium Business Center (n.r. – fostul sediu al Judecatoriei), astfel incat furtul putea fi sesizat de paznic fara mari probleme. Nu s-a intamplat asta, iar acum “copilul” nu este de gasit. Se presupune fie ca a ajuns la fier vechi, fie a fost luat de cineva ca suvenir.
CITESTE SI:
- SOMATIE – RECEPTIE – Sculptorul Karoly Kadar, somat sa finalizeze intr-o saptamana instalatia de apa a ansamblului statuar din Centrul Vechi al Baii Mari (VIDEO)
- SFANTUL FARA CHIP – Statuia Sfantului Stefan din Piata Millennium a fost transformata in sarcofag (VIDEO)
- „NEOBIJNUIT” – „Spaima presedintilor”, banateanul Faur Isaia, a mai „descoperit” un mormant celebru: in Baia Mare e ingropat… Vlad Tepes
- MONUMENT CONTROVERSAT – CENTRUL VECHI BAIA MARE – Monumentul care ar fi trebuit sa fie simbolul orasului Baia Mare, demontat la cateva saptamani de la instalare (VIDEO)
Sursa: eMM.ro