Pornind de la revoltele tot mai dese ale lăpușenilor referitoare la „drumul Rohiei”, am remarcat fără doar și poate nevoia românilor de informare corectă.
A început o serie de lucrări pe drumul care leagă orașul Târgu Lăpuș de satul aparținător, Rohia. De început, au început, de terminat mai vedem când și cum. Acesta este și motivul pentru care mulți dintre șoferii din Maramureș au tras un semnal de alarmă cu privire la starea drumului, indicând că „arată ca după bombardamente.”
Da, așa o fi! Chiar dacă n-au atacat nici rușii, nici americanii, drumul se află într-o stare deplorabilă și cei care-l parcurg zilnic au cel mai mult de suferit. Unii îl condamnă pe edilul lăpușean Mitru Leșe. Cu toată stima, dar și responsabilitatea meseriei, în activitatea mea m-am dovedit suficient de combativ și dornic de a contribui la îndreptarea unor erori pe care le face, însă de această dată trebuie să-i iau apărarea și să menționez că nu Mitru Leșe este vinovat pentru starea drumului către Rohia.
Fiind vorba de un segment de Drum Național, lucrările sunt făcute sub egida Regionalei Cluj a Companiei Naționale de Drumuri și Poduri. Adică tot „tovarășii” care s-au ocupat de lucrările infinite de la podul de la Lăpușel, cei care blochează drumuri naționale fără o informare prealabilă. Tot aceia care nu au acordat autorizație pentru lucrările survenite montării pasarelei de peste Râul Lăpuș din fața primăriei lăpușene. Executantul a plătit oalele sparte, o amendă de 6000 de lei pentru nepăsarea altora.
Statul este prost, dar statul suntem noi. Așa că, tare bine ar fi să știm care e diferența dintre administrație locală și județeană, apoi dintre diferitele tipuri de drumuri și responsabilii pentru administrarea lor, dar și responsabilitățile pe care le are fiecare ales public și abia apoi să vorbim și să aruncăm cu noroi în stânga și în dreapta.
Până la marea asfaltare, numai de bine și multă răbdare!
Foto: Facebook
Andrei Buda