Ministerul Sănătăţii schimbă regulile pentru donarea de plasmă de la pacienţii vindecaţi de Covid-19, făcând această procedură mai accesibilă. În prezent, cei care doresc să dea o şansă la viaţă pacienților aflaţi într-o fază critică au de parcurs proceduri birocratice adesea anevoioase. Trebuie să-şi facă rost de două teste negative, să le plătească uneori din propriul buzunar şi să bată drumurile până la unul dintre cele 17 centre de recoltare din ţară.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a anunțat duminică seara la Digi24 că tratamentul cu plasmă superimună va fi mai accesibil de acum încolo. Oficialul a făcut acest anunț după ce a auzit mărturia unui tânăr din Târgoviște care a vrut să ajute și să doneze plasmă, dar a fost descurajat de procedurile birocratice.
„La nivelul Ministerului Sănătății, odată cu modificarea framework-ului și modului în care se desfășoară lucrurile în general (după noua lege privind izolarea și carantina – n.r.), s-au făcut și modificări cu privire la eligibilitatea pentru donarea de sânge și de plasmă pentru tratamentul cu plasmă convalescentă (…) Criteriile de eligibilitate devin mult mai laxe. Acestea vor apărea săptămâna viitoare (n.r. – săptămâna aceasta) și ne vom uita atunci cu toții, însă aceasta să știți că nu e o chestiune administrativă, ci dimpotrivă, este o chestiune medicală și științifică și acestea au fost date de către Comisia de hematologie din cadrul Ministerului Sănătății, așa cum este și normal. Pentru că nu este o chestiune simplă. Din punct de vedere medical, trebuie tratate lucrurile cu maximă seriozitate”, a explicat Andrei Baciu.
El a confirmat că aceste criterii „mai laxe” se referă la faptul că nu vor mai fi cerute donatorului două teste negative la Covid-19.
Protocolul prelevării sângelui pentru plasma anti-COVID prevede ca donatorii să vină cu un buletin de analize negativ. Actuala legislație nu îi ia în calcul însă și pe pacienții asimptomatici, care nu au fost internați. În plus, pentru donarea de plasmă nu există o rețea bine pusă la punct la nivel național. În prezent, plasma poate fi recoltată doar în 17 centre de transfuzie din țară. Persoanele eligibile care pot dona plasmă anti-COVID trebuie să fie sănătoase și să aibă vârsta între 18 și 60 de ani, să se prezinte la centrul de donare la două, cel mult 3 săptămâni de la ieșirea din spital, cu biletul de externare și cu un buletin de analize care să arate că s-a vindecat de COVID-19.
Doina Goșa, directorul Centrului de Transfuzii București, a explicat duminică seară la Digi24 procedura din prezent: „Nu este vorba de birocrație aici, este vorba de respectarea legii. Este foarte important ca pacientul vindecat care se prezintă la centrul de transfuzie sanguină, indiferent care ar fi acela, ca să doneze plasmă, că aibă un buletin negativ de virus SARS-CoV-2. Măcar unul. Dacă are două, este foarte bine, dar și unul este binevenit, pentru că noi trebuie să știm dacă acel pacient este vindecat sau nu. Un pacient nu poate fi externat fără să fie confirmat că este vindecat. În al doilea rând, trebuie să treacă două săptămâni de la externare, adică din momentul în care ei au ieșit negativi. De ce? Pentru că titlul de anticorpi este mai mare la aproximativ 2-3 săptămâni de la vindecare și pacienții care primesc plasmă Covid trebuie să primească plasmă de un anumit titlu de anticorpi. Potențialul donator de plasmă convalescentă Covid-19 trebuie să aibă o dovadă, un document, un test, un buletin de analize, o scrisoare, un bilet de ieșire din spital care să ateste că este negativ și trebuie să aibă cel puțin două săptămâni de la externare. Eu cred că o persoană, oricare ar fi ea din România, care este contaminată cu virusul SARS-CoV-2 trebuie să aibă un buletin de analiză că are virusul și un buletin care să ateste că este negativ, ca să știm că s-a vindecat”, a spus Doina Goșa.
Ea a mai explicat că orice persoană cu simptome se poate adresa spitalelor de boli infecțioase și DSP-ului pentru a-și face testul Covid, sună la Salvare, sună direct la medicul de familie, sună la DSP, prin orice mijloc poate să anunțe că prezintă o anumită simptomatologie și să-și facă testul de virus SARS-CoV-2.
Dacă este pozitiv, dar cu simptome ușoare și este lăsat acasă în izolare, va fi monitorizat. La sfârșitul perioadei de monitorizare persoana respectivă își face un test SARS-CoV-2 și dacă este negativ, poate să iasă din izolare. Dacă nu, rămâne în continuare în izolare. „Aceste teste se fac la nivelul DSP-ului sau la spitalele de boli infecțioase, nu neapărat în mediul privat”, a explicat Doina Goșa.
Digi24