Sarbatoarea Castanelor 2007 – editia a XV-a se va desfasura intre 28 si 30 septembrie, dar pana la deschiderea oficiala, care este programata pentru orele serii si nu pentru dimineata, ca si pana acum, se va lucra in foc continuu.
Programul oficial de la Sarbatoarea Castanelor a fost insa finalizat, dar organizatorii – Primaria si Consiliul Local Baia Mare – si-au luat o masura de siguranta si au anuntat ca mai pot sa apara modificari.
Noutatea la partea artistica este aceea ca Stefan Banica Jr., la a carui prezenta pe scena s-a renuntat intr-o prima etapa a discutiilor, a fost invitat sa cante live la Sarbatoarea Castanelor. El va sustine un concert duminica, in ultima zi a manifestarii, cand vor canta si cei de la Phoenix, dar si 15 grade – o trupa aflata la inceputul carierei.
Stefan Banica Jr. a fost inclus initial in program, apoi organizatorii au renuntat la invitarea lui dupa ce si-a sporit pretentiile financiare. Dupa ce s-au refacut calculele, s-a revenit asupra deciziei, astfel incat baimarenii il vor putea vedeea pe unul dintre cei mai scumpi artisti din Romania la propriu, tinand cont de onorariul pe care il cere pentru un concert. In schimb, Stefan Banica Jr. nu va fi insotit de ”zana surprizelor” – Andreea Marin.
Iuliana Dancus, directorul Ansamblului ”Transilvania”, unul dintre organizatorii spectacolelor la scena, a spus ca s-a tinut cont de preferintele baimarenilor, care si-au manifestat dorinta de a asculta atat muzica rock si trupe ca Phoenix, care vine chiar din Spania pentru Sarbatoarea Castanelor, sau Cargo, dar si muzica pop, folk si populara. Prin urmare, vor fi diverse genuri, mai putin house, dance sau electro – care nu sunt foarte bine reprezentate.
Sursa: Meda Muntean