Stewardesa suspectă că ar fi intrat în contact cu bolnavi cu coronavirus și care a fost preluată pe Aeroportul din Cluj Napoca este din Maramureș. Tânără, de meserie stewardesă, venea de la Varşovia, însă înainte fusese în Asia, în Vietnam, unde a intrat în contact cu mai mulţi colegi, posibil purtători ai temutului virus din China.
Femeia nu prezenta simptome, însă a fost dusă direct la spitalul de boli infecţioase. Autorităţile au luat datele de contact ale tuturor pasagerilor din avion şi i-au sfătuit să fie atenţi la simptome. În caz că se simt rău, trebuie să apeleze imediat la un medic.
Tânăra lucrează pentru o companie aeriană din Vietnam
Tânăra din Sighetu Marmației lucrează pentru o companie aeriană din Vietnam. Astăzi, când s-a urcat în avionul de la Varșovia spre Cluj, le-a spus piloților că a intrat în contact cu doi colegi, suspecți de infecție cu coronavirus. Piloții au dat alerta, iar avionul a fost așteptat de o echipă de medici. Tânăra a fost transportată la Spitalul din Cluj, unde va rămâne șapte zile.
Femeia care a aterizat pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca și ulterior a fost transportată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase nu prezintă niciun simptom de boală. Ca măsură de siguranță, femeia va rămâne în spital pentru o perioadă de 14 zile.
“A fost alertat aeroportul si conform procedurii aeronava a fost garata. medicul epidemiolog din Directia de Sanatate Publica a jud. Cluj a efectuat ancheta epidemiologica conform procedurilor. In urma anchetei s-a decis, ca masura profilactica (persoana este asimptomatica) izolarea in Spitalul Clinic de Boli Infectioase Cluj-Napoca pentru o perioada de pana la 14 zile si prelevarea de probe conform metodologiei. In urma consultului de specialitate efectuat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase medicii specialisti considera putin probabil ca persoana sa fie infectata cu nCoV. Pentru pasagerii din aeronava (in numar de 57 ) s-a intocmit o evidenta cu datele acestora pentru a putea fi contactati si monitorizati. Totodata, acestia au primit informatii cu privire la simptomatologia bolii si le-a fost recomandat ca in cazul aparitiei unor simptome sa se adreseze serviciului de urgenta 112 in vederea transportului la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Cluj -Napoca”, au transmis reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Cluj.