Prima atestare a Ziua Îndrăgostiților a fost în anul 498, când trei sfinţi au fost numiţi de papa Gelasius I, data celebrării acestora fiind această zi, arată antena3.ro.
Însă sărbătoarea Ziua Îndrăgostiților este asociată cu numele Sfântului Valentin din Roma, care a fost trimis la închisoare pentru că oficia în secret căsătorii pentru soldaţii cărora le era interzis acest lucru. În timp ce se afla în închisoare, el ar fi vindecat-o pe fiica gardianului său, Asterius. Se pare că, înainte de execuţie, i-ar fi trimis acesteia o scrisoare pe care a semnat-o cu „al tău Valentin”.
Valentin și-a impartasit intelepciunea si i-a vorbit fetei despre puterea lui Dumnezeu si despre credinta. Inainte de a fi executat, Valentin i-a scris fetei o ultima scrisoare, rugand-o sa aiba credinta. Apoi a pus o floare in scrisoare si s-a semnat De la Valentin al tau. Atunci cand fata a deschis scrisoarea, floarea i-a cazut in palma, iar miracolul s-a infaptuit: ea putea sa vada!
Inainte de a fi executat, se spune ca imparatul Claudius II, intalnindu-l pe Valentin si vazand ca este un om invatat, i-a propus sa il elibereze daca acesta va renunta in schimb la credinta sa.
Valentin a refuzat categoric, iar pentru aceasta el a fost torturat si decapitat. Sfantul Valentin este vazut ca un martir care s-a sacrificat pentru credinta crestina. De-a lungul anilor, intre indragostiti s-a stabilit traditia de a oferi flori de Ziua Îndrăgostiților la data la care acesta a fost executat, pe 14 februarie, in amintirea gestului preotului, precum si o felicitare.
Tradiții și obiceiuri de Valentine’s Day
În Finlanda, multe cupluri se logodesc sau se căsătoresc pe 14 februarie, însă această zi e dedicată mai mult prieteniei decât iubirii. Conform tradiţiei, e un prilej de reuniri între amici, care-şi fac cadouri simbolice.
În Japonia, femeile sunt cele care le fac cadouri bărbaţilor pe 14 februarie. E drept că dăruiesc numai ciocolată, iar ciocolata aleasă diferă în funcţie de tipul relaţiei. De exemplu, cea normală e oferită din obligaţie şefilor, colegilor şi prietenilor, iar cea fină, iubitului, logodnicului sau soţului. O lună mai târziu, pe 14 martie, vine rândul bărbaţilor să le întoarcă femeilor din viaţa lor acest favor.
În anumite regiuni din Marea Britanie, în ajunul Sf. Valentin, fetele îşi pun frunze de dafin sub pernă şi mănâncă doar ouă cu sare, crezând că aşa îşi vor visa peste noapte alesul.