„Stiu ca multi se vor grabi sa strige blasfemie, dar cred ca ii acordam numarului Pi o importanta pe care nu o merita”, isi incepea matematicianul Bob Palais un eseu in 2001, prezentare pe care a intitulat-o simplu, „Pi este gresit!”. Timp de mii de ani oamenii au cultivat o alta constanta matematica decat cea pe care ar fi trebuit, conform matematicianului de la Universitatea din Utah, transmite site-ul LiveScience.com.
Adevarata constanta matematica importanta este numarul Pi x 2 si nu doar Pi. Acesta este numarul sacru al cercului, sustine Palais precizand ca adevarata constanta matematica ar fi 6,28 – raportul dintre circumferinta cercului si raza sa si nu numarul Pi – 3,14 – rezultat din raportul circumferintei si diametrul cercului, numar ce descrie in general o proprietate irelevanta in geometrie.
In urma cu un an adeptii teoriei lui Palais i-au dat noii constante, 2Pi, un nume: Tau. De atunci, miscarea adeptilor lui Tau a crescut incet dar sigur, sustinatorii sai sperand sa poata obtine inlocuirea din manuale si programele scolare a numarului Pi cu Tau. Pe data de 28 iunie chiar a fost sarbatorita Ziua Internationala Tau.
Insa este Pi cu adevarat gresit? Si cu ce este Tau mai bun?
Adeptii acestei miscari din matematica nu sustin ca numarul Pi ar fi fost gresit calculat. Valoarea sa este acceptata ca aproximativ 3,14 la fel ca intotdeauna. Ei sustin insa ca aceasta constanta nu este foarte relevanta atunci cand vine vorba de studiul cercurilor.
Kevin Houston, un matematician de la Universitatea din Leeds (Marea Britanie), autorul unui tutorial postat pe YouTube in care explica de ce constanta Tau este mai buna decat constanta Pi, sustine ca cel mai puternic argument in favoarea lui Tau este ca aceasta constanta este mai folositoare in domeniile matematicii care se ocupa de cercuri, precum geometria, trigonometria si calculele avansate.
„Atunci cand masoara unghiuri, matematicienii nu folosesc grade ci radiani. Intr-un cerc sunt 2Pi radiani. Asta inseamna ca un sfert de cerc corespunde unei jumatati de Pi. Daca extindem, trei sferturi de cerc corespund a trei jumatati de Pi. Trei sferturi sunt egale cu trei jumatati! Este o prostie! Acum hai sa folosim constanta Tau. Un sfert de cerc este un sfert de Tau. Similar, trei sferturi de cerc sunt egale cu trei sferturi de Tau. Este mult mai intuitiv si mai usor iar acceptarea lui tau ii va ajuta pe studentii la matematica si la fizica sa evite o serie de greseli de calcul frecvente”, sustine Kevin Houston.
Sursa: Agerpres