Gigantii internationali precum Coca-Cola, Nestlé sau Unilever isi intorc privirea catre micii comercianti, o piata de 70.000-80.000 de jucatori si circa 8 mld. euro dupa ce in ultimii ani hipermarketurile si supermarketurile au castigat constant cota de piata si implicit forta in negocieri.
Initial producatorii locali si internationali nu s-au implicat in lupta dintre retelele straine si magazinele romanesti, lasand piata sa se aseze singura. in ultima perioada insa tot mai multe voci sustin importanta comertului traditional, care are inca o contributie importanta in businessuri precum Coca-Cola, Unilever sau Nestlé. Astfel, Coca-Cola a lansat o campanie de sustinere a magazinului din colt, iar Unilever anunta ca isi va concentra atentia pe comertul traditional.
Laurentiu Dimitriu (46 de ani), sales director in cadrul Nestlé Romania, afirma recent ca producatorii trebuie sa mearga peste tot dupa consumator, acasa, in masina, in metrou, in parc sau la cinema. El preciza ca de aici rezida importanta comertului traditional, deoarece micile magazine sunt mereu acolo unde este si consumatorul.
Mai mult, daca retelele internationale negociaza cu producatorii de pe o pozitie de forta pentru ca au retele extinse si comenzi pe masura, micile magazine au o pozitie slaba in negocieri. Astfel, Coca-Cola poate impune jucatorilor din comertul traditional preturi mai mari. Acest lucru se traduce si in preturi mai mari la raft si in marje mai mari de profit pentru producator.
Sursa: Ziarul Financiar