Măsurile de distanțare socială impuse de autorități pentru stoparea răspândirii infecției cu Coronavirus sunt din ce în ce mai greu de suportat. Românii au fost nevoiți să-și schimbe rutina, să o adapteze la noile regului, dar mulți dintre ei sunt îndurerați că nu-și pot alina durerea din suflet.
Otilia Caloian, o bucureșteancă a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care își strigă durerea pricinuită de închiderea cimitirelor.
„De ce ati inchis ma cimitirele???? Bai oameni fara niciun Dumnezeu! Voi stiti ma ca sunt oameni vii care, de o luna de cand le-ati inchis nu mai sunt oameni?! Voi stiti ma ca exista parinti pentru care singura lor alinare era sa mearga la mormantului copilului lor? Sunt oameni care mergeau, pana acum o luna, zilnic, la cimitir si stateau pur si simplu pe o banca in fata mormantului copilului, a mamei, a sotului sau a sotiei.
Ce e mai intim decat asta?! Unde vedeti voi lipsa de distantare in asta? De o luna de zile le-ati inchis. Le paziti cu jandarmi si cu militari. Vorbeam mai devreme cu o batrana, care nici sa planga nu mai putea. Imi spunea ca simte cum ii arde carnea pe ea de durere. Ca mai bine nu mananca, nu vrea sa-si piarda cele doua ore din intervalul 11-13 pe mers la piata, doar sa fie lasata sa mearga la baiatul ei la mormant. Ca ea sta cuminte acolo, jura ca nu se atinge de nimic si ca nu deranjeaza pe nimeni, dar sa o ajut sa ajunga sa-i aprinda copilului o lumanare.
Au fost razboaie, au fost bombe nucleare, atomice, dar nu a interzis nimeni vreodata sa-ti plangi mortii. Sa le aprinzi o lumanare macar in Vinerea Mare…
Bai nemernicilor! Doar atat va spun: sa va fereasca Dumnezeu de durerea acestor oameni!
Pe scara mea locuieste un preot. Azi, de Florii, ne-a lasat un brat cu mladite de salcii, pe scara. Nu am cuvinte sa va spun cat de bucuroasa am fost cand le-am vazut. Nu pot, pur si simplu, sa explic in cuvinte emotia pe care am simtit-o, vazandu-le.
Eu sunt eu o persoana mearsa nu prea des la Biserica. Dar acum stiu exact raspunsul la intrebarea “Unde vei merge prima data dupa izolare?”La Biserica.
Later edit: La o ora dupa ce am scris textul de mai sus a venit peste mine cea mai urata veste: a murit mamaia mea. Cel mai bun si frumos om de pe Pamantul asta. Pai sa indrazniti ma nenorocitilor sa ma opriti sa ma duc la ea la inmormantare sau sa nu-i pot aprinde in Vinerea Mare o lumanare la mormant, ca murim ma, ori eu, ori voi!!!!”, a scris femeia.