Mai multe fotografii cu mâncarea pe care o primesc studenţii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti au fost trimise liderului unui sindicat al poliţiştilor.
Într-o farfurie se vede inclusiv un gândac negru. Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – filiala Olt, Cristel Ioţu, a primit fotografiile cu aproximativ două săptămâni în urmă. Între timp a stat de vorbă, spune acesta, cu mai mulţi studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, aceştia descriind aceeaşi situaţie: mâncare proastă, mult sub ceea ce se oferă, spre exemplu, persoanelor aflate în arest preventiv (care, cel puţin în judeţul Olt, au şansa să primească mâncarea în sistem catering). Din porţiile oferite studenţilor aproape că lipseşte proteina. Mai mult, uneori studenţii mai primesc şi gândaci în farfurie.
„N-au ce să facă, ce pot ei să facă?! Ce faci, începi din anul I cu reclamaţiile? Cum o mai duci acolo?!“, spune Ioţu, explicând de ce nemulţumiţii au ales această cale de a face totul public. Reprezentanţii instituţiei de învăţământ au precizat, de altfel, că nicio sesizare privind calitatea hranei nu a fost depusă. „Unde e carnea în acea tocăniţă de cartofi?“ Cel puţin în teorie, mâncarea pe care Academia de Poliţie o oferă studenţilor săi este ce prevede legea.
Într-un răspuns oferit la cererea „Adevărul“, reprezentanţii instituţiei de învăţământ spun că studenţii primesc: la micul dejun – specialităţi din carne, produse lactate, produse de băcănie, cereale, lapte, ceai, cafea etc.; la prânz – ciorbe sau supe, friptură de pui, porc, vită, peşte, cu diverse garnituri, şi desert (fructe, ciocolată, biscuiţi); seara – mâncare gătită însoţită de compot, iaurt, macarone cu brânză etc. Pentru că am întrebat şi dacă studenţii, în special cei din anul I, care sunt obligaţi să nu părăsească instituţia, pot achiziţiona produse alimentare din afara instituţiei, ni s-a transmis: „Au posibilitatea să solicite produse alimentare sau de igienă personală de strictă necesitate prin grija comandanţilor şi instructorii superiori de an sau a îndrumătorilor de grupă de la formaţiunile de studenţi.
Totodată, vă aducem la cunoştinţă faptul că prin compartimentul Popotă aceştia pot achiziţiona sucuri şi diferite produse de patiserie, panificaţie, dulciuri“
cu studentii de la academie va permiteti,dar cu cei de la inchisoare nu!!!!!rusine guvernantilor romani!!!