Un virus intalnit la peste jumatate din locuitorii planetei, care ar putea avea efecte asupra obezitatii si a diabetului, a fost descoperit din intamplare de cercetatorii de la Universitatea de Stat din San Diego, informeaza Le Point.
Cercetatorii de la Universitatea de Stat din San Diego (SUA) s-au declarat foarte surprinsi de descoperirea acestui virus, denumit CrAssphage, care figureaza printre cei cu cea mai mare frecventa in randul oamenilor, fiind prezent la mai mult de jumatate din populatia lumii.
Cercetatorii mai spun ca, cel mai probabil, acest virus este la fel de vechi precum omenirea. Oamenii de stiinta au fost, de asemenea, uimiti de faptul ca virusul CrAssphage nu a fost identificat pana acum, cu atat mai mult cu cat infecteaza una dintre bacteriile cele mai prezente in intestin, din familia Bacteroidetes. Aceste bacterii joaca un rol major in declansarea obezitatii.
Totusi, descoperirea nu ar trebui sa fie deocamdata un motiv de ingrijorare, pentru ca majoritatea virusurilor nu infecteaza omul – doar o zecime dintre ele sunt capabile de acest lucru. Virusurile indeplinesc, dimpotriva, un rol major in regularizarea speciilor din universul bacterian. Cele mai multe sunt bacteriofage – controleaza comportamentul bacteriilor pe care le infecteaza.
Oamenii de stiinta sunt interesati in special de faptul ca virusul CrAssphage infecteaza unul dintre cele mai frecvente tipuri de bacterii intestinale, o viitoare etapa a cercetarii constand in determinarea mai precisa a modului in care acesta actioneaza si a impactului pe care l-ar putea avea asupra sanatatii.
Bacteriile cu care acest nou virus interactioneaza sunt, de fapt, asociate cu obezitatea, diabetul si alte afectiuni intestinale. Problema ramane, in continuare, daca acest virus ar putea sa favorizeze indirect aceste afectiuni sau, din contra, sa le limiteze si daca ar putea deveni un instrument terapeutic in cazul epidemiilor de boli cronice, precum obezitatea si diabetul.
Folosirea unui virus bacteriofag in tratamente – fagoterapie – nu este ceva nou. Dezvoltata pentru a trata anumite boli infectioase de origine bacteriana, fagoterapia a fost in mod progresiv abandonata odata cu inventarea antibioticelor. In ultimii ani, fagoterapia a inceput sa fie reanalizata in toata lumea, iar in Franta au fost acordate chiar fonduri pentru cercetare de-a lungul ultimelor luni.
Sursa: Mediafax