Aproape jumatate dintre angajatii companiilor din Romania socializeaza pe Facebook, in timp ce peste o treime dintre acestia prefera reteaua LinkedIn, arata rezultatele unui studiu realizat de Forbes, citat de dezvoltatorii WorkTack, prima retea de socializare privata de pe plan local, dedicata companiilor.
Conform cercetarii, 64% dintre angajatii companiilor viziteaza site-uri care nu au legatura cu munca prestata, cel putin o ora in fiecare zi.
In acelasi timp, 41% dintre respondenti socializeaza pe Facebook, 37% petrec timp pe LinkedIn, iar restul citesc ziare online, fac cumparaturi, isi verifica e-mailurile personale sau acceseaza site-uri matrimoniale.
‘Ca raspuns, tot mai multe companii blocheaza accesul la retelele de socializare, in incercarea de a stopa pierderile uriase cauzate de folosirea gresita a acestor site-uri de catre angajati, insa nevoia oamenilor de a interactiona cu altii ii indeamna sa se logheze pe respectivele retele utilizand telefoanele mobile. Astfel, pentru comunicarea departamentala raman disponibile metodele clasice, mai putin eficiente ca si timp, cum ar fi email-ul sau celularul, ori de cate ori angajatii incearca sa comunice cu cineva din echipa’, se arata intr-un comunicat de presa al companiei WorkTack.
WorkTack a fost dezvoltata in Romania, fiind prima de acest gen creata pentru companiile de orice marime si din orice colt al lumii.
Sursa: Agerpres