Datorită conținutului de hamei și cereale, berea consumată moderat (330 ml/zi pentru femei și 660 ml/zi pentru bărbați) poate fi considerată inclusiv o sursă de antioxidanți. Totodată, drojdia asigură proteine și aminoacizi esențiali, precum și numeroase vitamine și minerale.
„Când vorbim despre un stil de viață sănătos, alimentația echilibrată are un rol esențial, deoarece astfel ne putem asigura energia necesară ritmului de zi cu zi. Este important ca prin alimentație să reușim să asigurăm organismului inclusiv necesarul zilnic de antioxidanți care poate fi obținut atât din fructe și legume, cât și din băuturi preparate din ingrediente naturale. Berea este o astfel de băutură care conține antioxidanți naturali, proveniți în special din hamei, cel care are și rol de conservant natural al acesteia, dar și din orz”, spune dr. Corina Zugravu, președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.
Efectul antioxidant al berii a fost confirmat și de un studiu realizat în România sub egida Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție conform căruia un consum moderat poate stimula puterea antioxidantă a organismului și nu influențează greutatea corporală. Compușii antioxidanți ajută organismul să lupte împotriva radicalilor liberi, fiind foarte solubili în alcoolul pe care berea îl conține și se absorb mult mai repede în organism.
Totodată, consumată în cantități moderate, berea are un conținut caloric redus, un pahar de 250 ml având doar 105 kcal. Fiind o băutură slab alcoolizată, berea poate fi inclusă în dieta unei persoane care dorește să își mențină silueta, mai ales la început de vară.