Cuplurile apropiate dezvolta o memorie comuna de-a lungul timpului, iar amintirile celor doi parteneri sunt mult mai insufletite atunci cand acestia sunt impreuna, potrivit cercetatorilor australieni.
De asemenea, specialistii australieni au descoperit ca o persoana isi poate ajuta partenerul sa isi aduca aminte un nume care ii scapa, daca cei doi au o relatie foarte apropiata, scrie dailymail.co.uk.
Autorii acestei cercetari, specialistii de la Universitatea Macquarie din Sydney, spun: „Pe parcursul a patru studii, am examinat amintirile comune in cuplurile foarte apropiate”. Datele colectate de cercetatori au aratat ca, in cazul sarcinilor standard, precum reproducerea unor cuvinte din liste analizate, cuplurile care au lucrat impreuna s-au descurcat la fel de bine ca atunci cand au lucrat separat.
In timpul unui alt studiu, cercetatorii au observat ca perechile s-au descurcat mai rau atunci cand li s-a cerut sa enumere vacantele petrecute impreuna, aceste sesiuni fiind pline de anecdote si intamplari tangentiale care nu s-au regasit in sesiunile solo. Observand acest lucru, cercetatorii au inceput sa testeze cuplurile privind informatiile mai profunde pe care si le-au amintit privind anumite evenimente. In mod decisiv, evenimentele au fost mai bine descrise de partenerii care aveau o relatie intima mai puternica.
Cercetatorii au descoperit ca aceste schimburi sociale au condus catre beneficii clare, inclusiv amintirea titlului unei melodii in urma unui schimb de replici intre cei doi. De asemenea, descrierile unor evenimente au fost mult mai animate, incluzand informatii senzoriale. „In viata de zi cu zi, amintirile iau nastere intr-un anumit context social, iar teoriile indica spre beneficiile sociale si cognitive ale amintirilor comune”, se arata in studiul citat.
„Dezbaterile recente au reflectat in jurul posibilitatii ca perceptia poate fi distribuita dincolo de resursele materiale si individuale. Noi am analizat probele unui program de cercetare empirica in care am adoptat obiectivele cunoasterii distribuite pentru a castiga noi perspective privind modul in care amintirile pot fi impartasite in grup”, au precizat cercetatorii. Celia Harris si colegii sai de la Macquarie University au analizat studiile lor publicate anterior si noul studiu privind amintirile sociale in cazul cuplurilor ce au o relatie intima de mai multi ani.
„Autorii au notat ca adultii tind sa experimenteze cele mai mari dificultati in ceea ce priveste informatiile autobiografice, mai degraba decat faptele abstracte”, a declarat British Psychological Society. „Este posibil ca atunci cand imbatranim sa ne bazam mai mult pe sprijinul unui partener de incredere. Acest lucru ar putea explica de ce, atunci cand unul dintre membrii cuplului sufera pierderi ale functiei cognitive, celalalt il urmeaza imediat”, a completat British Psychological Society.
Sursa: Mediafax