Echipa de oameni de stiinta care se ocupa de misiunea sondei New Horizons a prezentat primul studiu bazat pe datele culese de sonda in timpul survolului planetei pitice Pluto, de acum 3 luni, studiu coordonat de Alan Stern si publicat de revista Science.
In urma cu trei luni Pluto si lunile sale au fost observate din apropiere pentru prima data. Multe dintre observatiile facute de NASA si de echipa de oameni de stiinta care se ocupa de misiunea New Horizons sunt incluse in acest studiu care este un fel de sumar al lucrurilor noi pe care le-am aflat despre micuta planeta inghetata dar si al misterelor care urmeaza sa fie elucidate.
Contrar asteptarilor, Pluto si lunile sale sunt niste corpuri cosmice dinamice, colorate, care prezinta atat semne ale activitatii geologice recente dar si forme de relief care dateaza de la inceputurile sistemului solar.
Pluto
Studiul imparte descoperirile facute pe diferitele regiuni geologice. Echipa a confirmat, cu o marja de eroare de 4 kilometri, ca Pluto are o raza de 1.187 de kilometri, fiind putin mai mare decat se credea initial. De asemenea, studiul descrie „diversitatea formelor de relief ale lui Pluto”, printre care si crusta acestei planete pitice care este foarte bogata in apa inghetata.
Craterele de impact marcheaza o mare parte din suprafata lui Pluto, unele dintre ele avand peste 200 de kilometri in diametru. Unele dintre aceste cratere stralucesc datorita depozitelor de gheata formate de-a lungul timpului pe margini si in interior. Cthulhu Regio — o regiune foarte intunecata aflata la sud-vest de deja celebra zona in forma de inima, Tombaugh Regio — este partea cu cele mai multe cratere si prezinta si semne ale activitatii tectonice.
In ziua in care New Horizons a transmis primele fotografii ale lui Pluto am aflat ca inima din Tombaugh Regio este rupta in doua: campiile plane, relativ netede de la vest au primit denumirea Sputnik Planum, iar deocamdata in aceasta regiune nu a fost identificat nici macar un singur crater de impact. Faptul ca numarul craterelor difera in functie de regiunile acestei planete pitice are legatura cu varsta diferita a scoartei din aceste regiuni, conform studiului. Cu cat sunt prezente mai multe cratere, cu atat scoarta este mai batrana si mai inactiva sau „moarta” cum spun oamenii de stiinta — asa cum putem vedea pe Luna. Planetologii nu au identificat inca fenomenele care duc la reinnoirea si remodelarea scoartei, acoperind craterele, in regiunile tinere si active, asa cum este zona Sputnik Planum.
Nu in ultimul rand, Pluto este o planeta cu un colorit bogat. Camera color a sondei New Horizons a surprins „spectaculoasa diversitatea coloristica” a acestei planete pitice. Astfel, Cthulhu Regio are culoarea rosu inchis, in timp ce partea vestica a „inimii” Tombaugh Regio are un colorit rosu deschis spre roz, iar partea estica a sa este chiar si mai deschisa la culoare. Aceste culori sunt rezultatul modului in care niste compusi organici denumiti tholine reflecta lumina. Tholinele se formeaza atunci cand azotul si metanul se separa sub efectul razelor ultraviolete ale Soarelui si apoi se recombina formand macromolecule complexe.
Charon
Cea mai mare luna a lui Pluto, Charon era si mai putin cunoscuta decat Pluto inaintea acestui survol istoric al sondei New Horizons. Avand jumatate din diametrul lui Pluto, aceasta luna este foarte greu de studiat de la distanta. Oamenii de stiinta au aflat ca Charon nu este un satelit mort, pe care nu se mai intampla nimic, asa cum este Luna, ci este o lume cel putin la fel de diversa ca si Pluto si prezinta la randul sau semne de activitate geologica.
Studiul lui Charon pornind de la informatiile transmise de sonda New Horizons a dezvaluit o lume cu o „geologie complexa”, de la regiuni fragmentate de numeroase cratere pana la campii netede, dar si canioane si linii de falie masive, suprafete cu stralucire variabila (desi nu prezinta un colorit la fel de bogat ca Pluto), precum si o uriasa pata intunecata aflata in jurul Polului Nord, care-i confera ceva din aerul celebrei Stele a mortii (Death Star) din seria „Star Wars”.
Sursa: Agerpres