Grasimile saturate, considerate „nesanatoase” de majoritatea nutritionistilor, nu au efecte negative asupra sanatatii inimii, au descoperit cercetatorii britanici de la Universitatea Cambridge.
In cadrul unui studiu amplu, efectuat pe 600.000 de participanti din 18 de tari, s-a stabilit ca grasimile polinesaturate sanatoase, regasite, de exemplu, in uleiul de floarea-soarelui, nu au efecte asupra riscului de boli cardiace, informeaza dailymail.co.uk.
Spre deosebire de acest tip de grasimi, acidul margaric, regasit in produsele lactate, „reduce semnificativ” acest risc, in timp ce doua tipuri de grasimi saturate, regasite in uleiul de palmier si in produsele de origine animala, au doar o „legatura slaba” cu bolile de inima.
Doua tipuri de acizi grasi Omega 3, regasiti in uleiul de peste – EPA si DHA -, precum si acizii grasi Omega 6 sunt asociate cu un risc mai scazut de boli de inima, desi suplimentele alimentare cu Omega 3 si Omega 6 par sa nu aiba vreun beneficiu pentru sanatate.
Grasimile au fost considerate multa vreme responsabile pentru obezitate si boli de inima, dar unii oameni de stiinta afirma ca au descoperit dovezi potrivit carora grasimile au fost „demonizate” pe nedrept si ca, de fapt, zaharul ar fi principalul vinovat.
„Este vorba despre rezultate interesante, care stimuleaza potential noi directii de cercetare stiintifica si incurajeaza reevaluarea atenta a recomandarilor nutritionale curente. Bolile cardiovasculare, a caror manifestare principala o constituie afectiunile coronariene, raman cea mai importanta cauza a mortalitatii si invaliditatii in toata lumea. In 2008, peste 17 milioane de oameni au murit din cauza unor afectiuni cardiovasculare, la nivel global”, a afirmat coordonatorul studiului, Rajiv Chowdhury, de la Universitatea din Cambridge.
Echipa de cercetare, care a publicat rezultatele studiului in revista Annals Of Internal Medicine, a efectuat o „metaanaliza” a informatiilor preluate din 72 de studii, la care au participat 600.000 de subiecti, din 18 tari.
Descoperirea-cheie a fost aceea ca totalitatea grasimilor saturate, prezente fie in dieta fiecarei persoane in parte, fie in fluxul sangvin, nu a indicat nicio asociere cu bolile cardiovasculare.
Studiul nu a reusit sa „ofere dovezi clare in sprijinul (…) directiilor ce incurajeaza un consum mai mare de acizi grasi polinesaturati si reducerea consumului de grasimi saturate”, se arata in studiul cercetatorilor britanici.
Cu aproape patru decenii in urma, medicii si oamenii de stiinta au inceput sa recomande renuntarea la grasimile saturate regasite in smantana, unt si carne mai putin slaba.
In 2013, cardiologul Aseem Malhotra, din Londra, declara pentru revista British Medical Journal ca este vremea sa se renunte la mitul influentei daunatoare a grasimilor saturate asupra sanatatii inimii, bazat pe interpretarea gresita a studiilor stiintifice.
„Consumul exagerat de alimente procesate este cel care antreneaza de fapt povara din ce in ce mai mare a bolilor cronice care afecteaza lumea occidentala. (…) in plus, suplimentele nutritionale nu au niciun beneficiu dovedit pentru marea majoritate a populatiei. Este mai bine ca organismul sa obtina nutrientii necesari pur si simplu din alimentele naturale”, a declarat Aseem Malhotra.
Sursa: Mediafax