Specialistii americani in stiinte neuronale au descoperit o legatura directa intre creier si sistemul imunitar, necunoscuta pana la acest studiu, care ar putea fi utilizata cu succes in tratarea unor maladii grave, precum Alzheimer, scleroza in placi si autism, informeaza huffingtonpost.com.
Descoperirea a reprezentat o mare surpriza pentru profesorul Kevin Lee, directorul departamentului de stiinte neuronale de la Universitatea Virginia din Statele Unite.
„Atunci cand colegii mi-au aratat prima data rezultatele preliminare, am spus o singura propozitie «Vor trebui sa modifice manualele de anatomie»”, a declarat profesorul american, intr-o conferinta de presa organizata in aceasta saptamana.
Coordonatorul studiului, Jonathan Kipnis, profesor la Centrul de Imunologie Cerebrala de la Universitatea Virginia, este de aceeasi parere.
„Atunci cand am descoperit capilare limfatice in creier, am fost extrem de surprinsi, pentru ca, potrivit manualelor de anatomie, aceste vase nu ar trebui sa existe acolo”, a declarat profesorul american.
Studiile precedente au afirmat in mod constant faptul ca nu exista o legatura directa intre creier si sistemul limfatic, insa noua cercetare stiintifica, publicata in revista Nature, a alcatuit un model computerizat al sistemului limfatic din organismul uman care include si creierul.
Desi nu face parte din sistemul imunitar, acest sistem de capilare transporta limfa, un lichid incolor bogat in celule albe, care contribuie la eliminarea toxinelor din corp. Sistemul limfatic este conectat cu toate celelalte sisteme din organism, iar cercetatorii credeau ca el se opreste la baza craniului.
Oamenii de stiinta au remarcat insa ceva neobisnuit atunci cand analizau la microscop pelicule pe care erau expuse membrane extrase din creierele unor soareci. Ei au descoperit astfel o serie de vase limfatice, care nu au mai fost niciodata observate anterior, aflate mai sus de baza craniului.
Profesorul Jonathan Kipnis spune ca aceste vase nu au fost observate in trecut deoarece sunt „bine ascunse” in spatele unui vas de sange major, intr-o regiune cerebrala dificil de analizat de oamenii de stiinta.
Desi observarea lor a fost realizata pe soareci, cercetatorii americani considera ca aceste structuri anatomice exista si la oameni.
Savantii din Statele Unite sunt de parere ca descoperirea lor ar putea fi utilizata in viitor in tratarea unor afectiuni neuronale grave, precum maladia Alzheimer, scleroza in placi si autism.
Sursa: Mediafax