O stare de spirit optimista este in relatie puternica cu mentinerea unei inimi sanatoase, potrivit unui studiu publicat de cercetatori de la Universitatea din Illinois in revista Health Behavior and Policy Review, scrie techtimes.com.
Rosalba Hernandez de la Universitatea din Illinois a declarat ca oamenii cei mai optimisti au de doua ori mai multe sanse sa aiba o sanatate cardiovasculara foarte buna, comparativ cu cei pesimisti. Ea a precizat ca aceasta asociere ramane importanta chiar si dupa ajustarea rezultatelor cercetarii cu caracteristicile socio-demografice si de sanatate mentala a pacientilor.
Din punct de vedere rasial, acest grup de studiu, format din 5.100 de persoane, a inclus 38 la suta pacienti din rasa caucaziana, 28 la suta afro-americani, 22 la suta latino-americani, 12 la suta chinezi. Studiul a inceput in luna iulie 2000, iar datele au fost colectate de la pacienti la fiecare 18 pana la 24 de luni.
Cercetatorii au mentionat ca pentru evaluarea sanatatii cardiovasculare ei au verificat sapte valori, cum sunt tensiunea arteriala, glicemia, nivelul de colesterol, indicele de masa corporala, activitatea fizica, aportul alimentar si relatia cu consumul de tutun. Acesti parametri sunt utilizati si de American Heart Association pentru a stabili gradul de sanatate al inimii, mentioneaza morningvertical.com.
Hernandez a amintit ca un studiu din 2013 sugera ca o crestere cu un punct a scorului individual total al starii de sanatate cu privire la cei sapte parametri citati a fost asociata cu o reducere de 8 la suta a riscului de accident vascular cerebral.
Cercetatorii au precizat ca participantii la studiu au avut varste intre 45 si 84 de ani si au fost monitorizati si in ceea ce priveste sanatatea mentala si nivelul de optimism. Ei au avut in atentie si bolile de rinichi, precum si caracteristicile socio-demografice, cum sunt rasa, varsta, statutul educational si venitul. Studiul a scos in evidenta impactul masiv al acestor conditii asupra optimismului pacientilor. De asemenea, cercetatorii au constatat ca persoanele mai optimiste au niveluri mai bune de colesterol si de zahar in sange.
Hernandez considera ca aceste descoperiri sugereaza ca strategiile de prevenire prin obtinerea starii de optimism pot fi o cale potentiala pentru imbunatatirea sanatatii cardiovasculare.
Sursa foto: Agerpres
Sursa: Agerpres