Nivelul de dopamina din creier influenteaza capacitatea de a lua decizii, avand un impact direct asupra vietii de zi cu zi, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii britanici. Dopamina, o substanta secretata de creier care are un rol important in determinarea dispozitiei, ar putea avea impact direct asupra vietii de zi cu zi. Experimentul realizat de cercetatorii britanici a testat presupozitia potrivit careia alternarea nivelului de dopamina din creier afecteaza procesul analitic de luare a deciziilor.
Astfel, celor 61 de participanti la studiu li s-au propus 80 de destinatii de vacanta, de la Grecia la Thailanda, si li s-a cerut sa le acorde un punctaj al atractivitatii pe o scala de la unu la sase. Prima data subiectilor li s-a dat zahar si li s-a cerut sa se imagineze in respectivele destinatii. A doua oara, acestora li s-a administrat un medicament L-Dopa, folosit in general in tratamentul persoanelor cu maladia Parkinson pentru a creste concentratia de dopamina din creier. S-a constatat ca aceia care au avut un nivel ridicat al substantei au avut asteptari mai mari cand au acordat puncte destinatiilor de vacanta si au ales in consecinta.
Studiul a confirmat ca dopamina are un rol important in proiectarea placerii asociate cu diferite momente viitoare. Coordonatorul studiului, Tali Sharot de la Universitatea UCL, a concluzionat ca dopamina are un rol important in procesul de luare a deciziilor importante, fie ca este vorba de a alege un job sau a intemeia o familie.
„Cand luam in considerare mai multe optiuni pentru a lua decizii de viata, dopamina are un rol important pentru ca semnalizeaza placerile asociate cu anumite evenimente posibile in viitor. in functie de aceste semnale noi facem anumite alegeri”, a spus Sharot.
El a mai afirmat ca persoanele dependente – de heroina sau jocuri de noroc – au tendinta de a supraestima placerea pe care ar putea s-o simta in asociere cu cu o anumita activitate, pentru ca sistemul care le regleaza nivelul de dopamina este disfunctional.
Sursa: Mediafax