Oamenii au pierdut 20% din densitatea osoasa a membrelor inferioare de cand au inceput sa se ocupe de agricultura, acum 12.000 de ani – este concluzia la care au ajuns cercetatorii, care explica acest fenomen prin sedentarismul implicat de acest mod de viata.
Pana atunci, de milioane de ani, oamenii si stramosii lor se ocupau cu vanatoarea si culesul, activitati care necesitau un efort fizic mult mai intens. Vanatorii-culegatori aveau oase si articulatii (solduri, genunchi si glezne) la fel de solide ca omul de Neanderthal, stramos disparut in urma cu 28.000 de ani, si chiar ca cimpanzeii, ruda indepartata a omului, sustin cercetatorii. Studiul lor, aparut luni in Proceedings of American Academy of Sciences (PNAS), este mentionat de AFP.
‘Este primul studiu asupra scheletului uman care pune in evidenta o semnificativa scadere de densitate osoasa la oamenii moderni’, spune Brian Richmond, custode la divizia antropologica a Muzeului National de Istorie Naturala din Washington si profesor la Universitatea ‘George Washington’, unul din co-autorii cercetarii.
Oamenii de stiinta au utilizat scanere pentru a masura densitatea osoasa a partii spongioase a oaselor la 59 de oameni moderni, 229 primate (cimpanzei) si a unor oseminte fosilizate de hominizi — Australopithecus africanus (-3,3 la — 2,1 milioane de ani), Paranthropus robustus (-1,2 milioane de ani) si oameni de Neanderthal (-250.000 la — 28.000 de ani).
Rezultatele au aratat ca doar oamenii moderni recenti au o densitate osoasa scazuta a partilor spongioase, deosebit de pronuntata la articulatiile membrelor inferioare. ‘Se pare ca aceasta schimbare anatomica tarzie in evolutia noastra a rezultat din trecerea de la viata nomada la un mod de viata mai sedentar’, afirma cercetatorii.
‘Si alti factori ar putea explica diferentele de densitate osoasa intre primii agricultori si vanatorii-culegatori’, spune Timothy Ryan, profesor de antropologie la Universitatea Pennsylvania, un alt co-autor al lucrarii. ‘Cantitatea de cereale din regimul alimentar al agricultorilor, precum si posibile carente de calciu ar fi putut contribui si ele la reducerea masei osoase, dar se pare ca renuntarea la vanatoare si cules a jucat un rol mai mare’, adauga el.
Cercetarea ofera un context antropologic unor patologii osoase din prezent, cum ar fi osteoporoza, fragilizare a oaselor frecventa in timpul imbatranirii, care rezulta partial din lipsa de activitate fizica (mai ales mersul pe jos). ‘Oamenii preistorici erau fara indoiala mai activi din punct de vedere fizic decat astazi’, remarca Brian Richmond. ‘Oamenii contemporani traiesc intr-un mediu cultural si tehnologic incompatibil cu adaptarea lor rezultata din evolutie. Nu am evoluat ca sa stam in masina sau la birou’, este de parere si Colin Shaw de la Universitatea din Cambridge (Marea Britanie), un alt co-autor al studiului.
Cercetatorii considera ca miscarea incepand de la o varsta frageda permite atingerea unei rezistente osoase maxime spre 30 de ani si implicit mentinerea unei densitati mai mari a oaselor, in pofida slabirii inevitabile care se produce odata cu inaintarea in varsta.
Urmatoarea etapa a cercetarii, precizeaza profesorul Shaw, va fi analizarea diferitelor tipuri de miscari ale corpului care le-au permis stramosilor oamenilor de astazi sa atinga o mare soliditate osoasa, studiind printre altii alergatorii din Himalaya si desertul Namibiei.
Sursa foto: Agerpres
Sursa: Agerpres
– Servicii de creare site web
