Vezi VIDEO
Cand mergi la medic trebuie sa faci acest pas cu buzunarul plin. Cel putin asta releva un studiu coordonat recent de Ministerul Sanatatii si Asociatia pentru Implementarea Democratiei. Potrivit cercetarii, mai mult de jumatate dintre persoanele care au apelat la serviciile medicale in sistemul public de sanatate, anul trecut, recunosc ca au oferit bani sau atentii personalului medical. Baimarenii nu sunt de acord insa cu aceasta practica dar recunosc si ei ca au dat bani sau atentii medicilor.
Studiul, realizat cu referire la anul 2014, releva faptul ca fenomenul coruptiei din sistemul de sanatate vizeaza cadrele medico-sanitare, personalul de conducere, dar si pacientii care intretin situatia prin oferirea de bani sau atentii. Baimarenii recunosc ca si ei au oferit medicilor atentii sau bani, in functie de situatie.
“Probabil o ciocolata sau ceva de genul. O ciocolata mi se pare normal sa le ofer medicilor sau asistentelor. O cutie de ciocolata e in regula, mai mult nu. Cu sumele de bani nu sunt de acord. Trebuie sa iti permiti sa faci asta”, a declarat o baimareanca.
“Nu sunt de acord sa ofer bani medicilor pentru ca avem foarte putini si nu avem ce sa le dam. Din pacate, am fost pusa in situatia in care le-am oferit bani medicilor. Am facut acest lucru pentru ca asta e regula”, a mai adaugat o alta doamna.
“Nu am fost pus in situatia in care sa dau bani la medici, dar cand voi fi pus atunci stiu ce sa fac. Ma duc la politie, iau bani de acolo si le dau la medici. Si apoi sa le puna catusele pe mana”, a spus un domn.
Unii baimareni sunt de parere ca medicii accepta sa li se dea bani din cauza salariului mic cu care sunt remunerati de catre stat. “Toti mergem cu viata in mana la ei si, facand si comparatia cu munca facuta in strainatate, in tarile Uniunii Europene, intrebarea lasa loc de mediere la mijloc. El sa fie platit pentru munca lui prestata atat de bine iar eu, daca sunt mai multumit de actul medical pe care il face, sa suplimentez cu ceva si acel ceva, eventual, sa fie contabilizat la vedere. Sa se stie ca i s-a dat atat si atat medicului cutare si medicul sa plateasca impozit catre stat in plus, fara sa ii limitezi cat sau nu poate primi pentru completarea venitului lui”, a explicat un baimarean.
Chiar daca ofera sume de bani doctorilor, putini sunt cei care ajung la Colegiul Medicilor Maramures pentru a reclama faptul ca au dat atentii financiare unui cadru medical.
Sursa: Simona Vasiac