Suplimentele de fier administrate viitoarelor mame in timpul sarcinii ar putea fi asociate cu un risc mai mic de autism pentru bebelusii acestora, potrivit unui studiu realizat recent de cercetatorii americani.
Cercetatorii de la Facultatea de medicina din cadrul Universitatii California din orasul Davis au descoperit ca mamele cu copii diagnosticati cu autism au spus ca au luat suplimente de fier de mai putine ori in timpul sarcinii in comparatie cu celelalte mame. Totusi, constatarea nu este suficienta sa dovedeasca, doar prin ea insasi, o asociere directa cu aceasta afectiune.
„Chiar daca am descoperit o asociere, ea este doar o asociere, care are nevoie de a fi repetata (pentru a fi luata in considerare, n.r.)”, a declarat Rebecca J. Schmidt, coordonatoarea studiului.
„Daca rezultatul va fi repetat, el va intari teoria potrivit careia femeile ar trebui sa urmeze recomandarile specifice referitoare la consumul de fier inainte de a ramane insarcinate, cel din timpul sarcinii si cel de dupa nastere si din perioada alaptarii”, a adaugat ea.
Deficienta de acid folic (vitamina B) a fost si ea asociata cu riscul de autism. Atat acidul folic, cat si fierul, sunt implicate in dezvoltarea creierului fetusului si sunt de obicei incluse in vitaminile prenatale. Acesta a fost primul studiu care s-a concentrat in mod special pe consumul de fier al viitoarelor mame si riscul de autism al bebelusului.
Pentru acest studiu, autorii sai au intervievat mame din California cu copii de 2-5 luni in legatura cu multivitaminele, vitaminele prenatale si alte suplimente pe care aceste femei le-au luat inainte, in timpul si dupa sarcina.
Cercetatorii au inclus in chestionar si intrebari despre cerealele fortificate si alte surse alimentare de fier.
Ei au comparat raspunsurile oferite de 520 de mame cu copii diagnosticati cu maladii din spectrul autistic cu cele oferite de 346 de mame cu copii care aveau o dezvoltare considerata normala.
Mamele din grupul cu copii cu dezvoltare normala au declarat ca au luat mai multe suplimente de fier si au primit doze zilnice mai mari.
Vitaminele prenatale au reprezentat cea mai mare sursa de fier pentru mamele din ambele grupuri – intre 30 si 32 miligrame pe zi. Restul cantitatilor de fier au provenit in special din suplimentele de fier, folosite de 31% dintre mamele cu copii cu dezvoltare normala si de 25% dintre mamele cu copii diagnosticati cu autism.
Studiul a fost publicat in American Journal of Epidemiology.
In total, mamele din grupul tipic au primit in medie 57 miligrame de fier pe zi, iar cele cu copii autisti doar 51 de grame de fier pe zi.
Insa mamele din ambele grupuri au primit in general cantitati mai mari decat dozele zilnice de fier recomandate. O femeie normala si fertila ar trebui sa primeasca 18 miligrame de fier in fiecare zi, potrivit Institute of Medicine.
In timpul sarcinii, aproape jumatate dintre femei prezinta carente de fier, iar medicii recomanda cresterea dozei zilnice de fier la 27 miligrame si cu cel putin alte 9 miligrame in timpul alaptarii.
Potrivit tabelelor alcatuite de Institute of Medicine, nivelul superior de fier care este tolerabil pentru barbatii si femeile adulte este de 45 miligrame pe zi, insa alte studii au descoperit ca femeile insarcinate din Statele Unite ale Americii primesc in general 48 miligrame pe zi din suplimente. Autorii acestui studiu considera ca aceste recomandari privind suplimentele trebuie revizuite.
Fierul in exces, din suplimente, poate fi toxic, avertizeaza coordonatoarea acestui studiu, insa pentru fierul din dieta zilnica, ce provine din cereale fortificate, fasole, carne rosie si ciocolata neagra, nu exista niveluri stabilite de toxicitate.
Unele dintre vitaminele prenatale includ fier, insa altele, precum popularele vitamne gelatinoase, nu contin fier. Fierul poate sa provoace greata si din acest motiv anumite vitamine prenatale nu contin fier, pe care femeile trebuie sa il ia separat, seara, inainte de a merge la culcare.
Sursa: Mediafax