Institutul Național de Statistică (INS) a realizat un studiu intitulat Tinerii pe piața forței de muncă, bazat pe date din trimestrul II al anului 2016. Obiectul studiului îl constituie cei 4,87 milioane de români cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani, cu domiciliul în România.
În momentul anchetei, aproape 70% dintre tineri erau ieșiți din sistemul de educație național. Dintre aceștia, 4,1% au absolvit doar ciclul primar, 22,9% ciclul gimnazial, 40,9% liceal, 10,2% postliceal sau complementar, 2,4% postliceal de specialitate și 19,5% universitar. 1,2% dintre români nu au urmat o formă de instruire în sistemul de educație. Conform studiului, persoanele din mediul urban au un nivel de instruire mai ridicat decât cei din mediul rural.
Populația de 15-34 de ani se caracterizează prin rate reduse de ocupare (51,4%), dar cu o rată ridicată a șomajului, de 10%. Aceste valori se datorează procesului de tranziție de la școală la muncă
1 din 10 studenți lucrează în timpul facultății
Aproximativ 435.000 de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani lucrează în timpul studiilor. Dintre aceștia, două treimi au desfășurat doar activități neplătite.
Jumătate dintre tineri preferă contactarea directă a angajatorului. 28,8% dintre aceștia apelează la rude sau la cunoștințe, iar 7% găsesc utile anunțurile de publicitate din media sau internet. Doar 6,8% sunt contactați de către angajatori, iar 8,1% s-au angajat datorită instituțiilor de fornare.
Tinerii vor un loc de muncă aproape de casă
Conform studiului, doar 3,8% dintre tineri și-au schimbat reședința pentru a obține locul de muncă dorit. Cei mai mulți dintre aceștia au vârsta cuprinsă între 25 și 29 de ani.
Aproximativ două treimi dintre aceștia s-au mutat dintr-un oraș în altul, iar restul dintr-o altă țară. Bărbații sunt mai dispuși să facă această schimbare (64,8%), decât femeile (35,2%).
Întrebați dacă ar accepta un loc de muncă în care durata deplasării între acesta și adresa de reședință ar fi mai mare de o oră, aprox. 36% dintre tinerii neocupați și necuprinși în educație au oferit un răspuns pozitiv.
A.B.
Sursa: Institutul Național de Statistică