Tutunul ar putea detine secretul pentru a invinge cancerul, afirma oamenii de stiinta australieni, care doresc sa foloseasca mecanismul de aparare al acestei plante pentru a distruge celulele canceroase din organismul uman.
Cercetatorii de la Institutul Trobe pentru stiinte Moleculare din Melbourne au identificat o molecula in floarea plantei de tutun care lupta eficient impotriva ciupercilor si bacteriilor. Ei au fost extrem de surprinsi cand au observat ca acea molecula detine, totodata, capacitatea de a identifica si de a distruge celulele canceroase, informeaza dailymail.co.uk.
Denumita NaD1, molecula dezvolta o structura in forma de cleste care se prinde de lipidele prezente in membrana celulei canceroase. „Clestele” moleculei NaD1 distruge membrana celulei canceroase, obligand-o astfel sa „explodeze”, expulzandu-si continutul in exterior. In acest fel, celulele canceroase nu mai au posibilitatea de a provoca distrugeri in organism.
„Exista o anumita ironie in faptul ca un puternic mecanism de autoaparare impotriva cancerului a fost descoperit in floarea unei specii ornamentale de tutun, insa este o descoperire binevenita, indiferent de originea ei”, a declarat medicul Mark Hullett, coordonatorul studiului.
„Urmatorul pas va consta in initierea unor studii preclinice pentru a determina rolul pe care molecula NaD1 ar putea sa il aiba in tratarea cancerului”, a adaugat acelasi cercetator.
Aceste studii preclinice au debutat deja la Melbourne si sunt coordonate de compania de biotehnologie Hexima.
„Pana acum, testele preliminare s-au dovedit promitatoare”, a spus Mark Hullett. „Una dintre problemele majore ale terapiilor anticancer actuale consta in faptul ca efectul tratamentului nu este discriminatoriu. In schimb, am descoperit ca NaD1 poate sa tinteasca tumorile canceroase si are efecte minime sau chiar niciun efect asupra celulelor sanatoase„, a adaugat coordonatorul studiului.
Mark Hullett considera ca descoperirea sa va putea avea si alte aplicatii terapeutice, precum dezvoltarea unui tratament antibiotic contra infectiilor microbiene.
Sursa: Mediafax