Un medicament contra cancerului ar putea vindeca hepatita B daca este combinat cu un antiviral folosit pentru combaterea acestei boli, potrivit unui studiu publicat in revista “Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS)” din SUA, transmite EFE. Un grup de specialisti de la Institutul Walter si Eliza Hall din orasul autstralian Melbourne a dezvoltat un tratament, care a avut reusita de100 % in testele preclinice.
Oamenii de stiinta au pornit de la constatarea ca medicamentul anticancer “Birinapant”, produs de firma americana TetraLogic Pharmaceuticals, distruge celulele infectate cu virusul hepatitei B fara a dauna celulelor sanatoase. Ei au ajuns la concluzia ca procesul devine de doua ori mai rapid atunci cand acest produs este utilizat impreuna cu antiviralul “Entecavir”, administrat bolnavilor de hepatita B.
Testarea pe oameni a noului tratament a inceput in decembrie 2014, iar autorii studiului spera ca acestea vor confirma ”rezultatele promitatoare” din prima parte a cercetarii.
Totodata, se analizeaza posibilitatea de a aplica aceasta strategie in tratarea altor afectiuni. “Patogenii care infecteaza si se gasesc in celule in cazul unor boli precum SIDA, herpesul simplu, febra dengue sau tuberculoza s-ar putea vindeca in acelasi mod”, concluzioneaza studiul.
Peste 2 miliarde de persoane din intreaga lume sunt infectate cu virusul hepatitei B, iar aproximativ 400 de milioane sufera de o infectie cronica. Virusul ataca celulele ficatului si poate duce la complicatii cum ar fi ciroza sau cancerul de ficat, producand peste 780.000 de decese in fiecare an.
Sursa: Agerpres