Un maramuresean de loc din Ieud pe nume Gheorghe Chindris, stabilit in SUA in urma cu mai multi ani, va face cu siguranta senzatie printre americanii din Detroit, pentru ca s-agandit sa organizeze sambra oilor intr-un parc din metropola. Evenimentul este anuntat pentru dimineata zilei de 25 iulie, iar romanii din ”comuna Detroit si imprejurimi” dar si din restul Americii sunt chemati la stana, pe post de sambrasi – adica oameni care isi pun oile impreuna, dandu-le apoi in grija ciobanului.
Chiar daca vremea urcatului la munte a cam trecut, Gheorghe Chindris crede ca timpul nu e pierdut. Prin urmare, impreuna cu Societatea Culturala ”Avram Iancu” din Detroit si partenerii acesteia, maramureseanul a lansat o invitatie tentanta romanilor din SUA, carora le-a transmis ca ii asteapta sa petreaca o zi in mijlocul naturi… ca acasa.
”Va asteptam si pe cei cu oi si pe cei fara de oi. Toti sunteti bineveniti”, a spus Gheorghe Chindris, demonstrand ca nu degeaba maramuresenii sunt laudati in toata lumea pentru ospitalitatea lor.
Sambra Oilor se va desfasura in Parcul Macedonean, langa o padure nu chiar ca-n Romania – pentru ca lipsesc cioatele lasate de drujbe, insa specificul se va regasi in meniul special pregatit pentru eveniment: lapte acru de oi, branza si urda, mamaliga cu branza si carnati, ciorba de miel, mamaliga cu tocanita de pui, pita cu slanina, sarmale si, bineinteles, mici. Toate vor fi stropite tuica sau horinca – dupa cum e pofta fiecaruia, vin si bere – de placere, iar ospatul se va incheia cu o placinta cu branza sau inghetata care se afla din belsug in SUA.
Gheorghe Chindris a anuntat ca se vor acorda si premii la Sambra Oilor din Detroit: pentru cei mai buni ciobani, cei mai buni bucatari de produse traditionale din lapte, dar se vor acorda diplome tuturor celor care vor veni la stana in costume populare romanesti sau din alte tari, pentru ca pana la urma SUA este tara tuturor posibilitatilor.
Sursa: Meda Muntean