Doina populara si analiza unui fragment dintr-un articol din presa au fost cele doua subiecte pe care elevii clasei a VIII-a le-au avut de rezolvat luni, la proba scrisa la Limba si literatura romana, de la simularea Evaluarii Nationale.
Elevii au sustinut, luni, prima proba de la simularea Evaluarii Nationala, la Limba si literatura romana.
Acestia au avut de rezolvat doua subiecte cu mai multe cerinte, notate in total cu 78 de puncte, zece puncte fiind acordate din oficiu. Alte 12 puncte au fost acordate pentru redactarea intregii lucrari, respectiv pentru unitatea compozitiei, coerenta textului, registrul de comunicare, stilul si vocabularul adecvate continutului, ortografie, punctaje, vizibilitate si asezarea corecta a textului in pagina.
La primul subiect, notat in total cu 42 de puncte, elevii au primit un fragment din doina populara „Foaie verde fir mohor”, legat de care au avut de indeplinit cinci cerinte: sa gaseasca pentru cuvintele din text „usor”, „seara” si „sa umblu” cate un antonim; sa explice rolul cratimei in secventa „n-are”; sa transcrie o comparatie si un epitet din textul dat; sa mentioneze rima si masura primelor trei versuri ale textului; sa prezinte, in 30-50 de cuvinte, semnificatia versurilor „Cine n-are dor pe lume/ Sa vina seara la mine/ Sa vina sa-l imprumut/ Ca la mine e dor mult”.
La al doilea punct al primului subiect, elevii trebuiau sa redacteze o compunere din 150-250 de cuvinte, in care sa motiveze apartenenta la specie a doinei populare „Foaie verde fir mohor”, respectiv sa prezinte patru trasaturi ale doinei populare, sa ilustreze doua trasaturi ale acesteia valorificand textul dat, sa aiba un continut adecvat cerintei si sa respecte precizarea privind numarul de cuvinte.
La subiectul al doilea, notat cu 36 de puncte, elevii au primit un text dintr-un articol publicat in presa, cu titul „Cum se pastreaza printre vilele din comuna bistriteana Maieru unul dintre cele mai vechi obiceiuri de Sanziene”.
Elevii au avut de formulat cate un enunt in care sa precizeze, din text, data la care se merge la cules de sanziene si persoanele care impletesc coronitele, precum si de scris numele autoarei si titlul articolului. Totodata, li s-a cerut sa mentioneze ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secventa „Seara, tinerii satului, acum imbracati in blugi si trening si nu in straie populare cum se intampla acum 50 de ani se aduna pe ulite unde fac focuri”, respectiv „seara”, „satului”, „populare”, „fac”.
De asemenea, elevilor li s-a cerut sa precizeze functia sintactica a cuvintelor „preferintele” si „fiecareia”. O alta cerinta viza transcrierea propozitiei principale si a celei subordonate din fraza: „Baza coronitelor este din flori de sanziene, aceasta fiind completata cu papadii, trandafiri si alte plante care transforma coronitele intr-o pata de culoare”. In plus, elevii au avut de construit o fraza alcatuita din doua propozitii in care sa existe o propozitie subordonata subiectiva, avand ca termen regent un adverb predicativ.
Ultimul punct al subiectului al doilea a avut ca cerinta redactarea unei scurte naratiuni de 80-150 de cuvinte, in care sa fie relatata o intamplare reala sau imaginara petrecuta in timpul unei zile de vara.
Simularea Evaluarii Nationale pentru elevii clasei a VIII-a va continua marti cu testul la Matematica si miercuri cu cel la Limba si literatura materna, pentru elevii apartinand minoritatilor nationale care au urmat cursurile gimnaziale in limba materna. Afisarea rezultatelor este programata pentru 6 martie.
Sursa: Mediafax