România întâlneşte diseară Norvegia, campioana continentală, de la ora 22.00, la Campionatul European din Franţa.
În Franţa, România a deplasat trei interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu şi Anca Polocoşer. Ultima este nou-venită printre tricolore. Polocoşer, 21 de ani, ştie însă cu ce se mănâncă marea performană. Este medaliată cu bronz, la Campionatul Mondial de junioare din 2016, la fel ca şi Dumanska, fosta sa colegă de liceu din Baia Mare.
Suceveanca legitimată la Minaur este pusă pe fapte mare, la competiţia din Franţa.” Vrem să luăm o medalie, ne dorim o medalie, doar că trebuie să luăm totul pas cu pas. Nu este o mare diferenţă între echipe, toate suntem periculoase, fiecare e cu stilul lui, oarecum. Putem face un meci grozav cu Norvegia, avem o apărare grozavă, avem un atac grozav, adică putem să ne batem cot la cot cu fiecare. Totul stă în unitatea grupului. Cât timp suntem unite, suntem fără limite. Asta cred. Trebuie să ne facem noi jocul. Cât timp ne facem noi jocul, adversarul n-ar avea ce să ne facă. În mare parte, contează ceea ce jucăm noi, nu ce joacă adversarul. Automat, dacă noi jucăm bine, adversarul n-are ce să facă”.
Anca a fost anunţată după Trofeul Carpaţi, unde România A a învins în finală România B, că va merge la turneul final. Saltul de la România B la prima reprezentativă a făcut-o fericită: ”E grozav! Sincer, e un vis. Nu că nu credeam, credeam în el, dar nu credeam că o să-l împlinesc fix acum. A fost un vis: «Hei, trezeşte-te, eşti acolo unde ţi-ai dorit»! Nu ştiam cum să reacţionez. Am emoţii. Dar, e grozav. Îmi doresc ca toate fetele de la lotul B să simtă ceea ce simt eu în momentul de faţă”. ”Am început să tremur. Efectiv, am început să tremur! Nu ştiam dacă să râd, să plâng. Am zis: «Uau, Doamne, e grozav, sunt acolo unde mi-am dorit! De-abia aştept»! Prima dată, l-am anunţat pe tatăl meu. Era în sală, căci a venit la Trofeul Carpaţi. I-am zis: «Tata, mă duc în Franţa». M-a luat în braţe. E frumos să împart asta cu oamenii, cu familia. Fetele de la lotul B sunt tare faine. Toate m-au încurajat, toate mi-au urat baftă. Aici, fetele m-au primit cu braţele deschise. Nu sunt răsfăţata lotului. Toate am avut un început. M-am adaptat, dar vreau să mă adaptez mai mult, să nu se simtă mare diferenţa între ele şi mine”. ”Unitatea poate fi un lucru care poate să aducă un aport foarte important la o medalieiâ. În mod normal, nu pot câştiga un Campionat o jucătoare, două jucătoare. Cât grupul este unit se pot face lucruri foarte mari. La tineret, când am luat medalia de bronz, un lucru care a dus la medalie a fost unitatea grupului. Cred în asta”. Anca ştie şi ce va face cu medalia: ”Aş fi nedezlipită de medalie, dacă aş câştiga.
Oriunde, la baie, în somn… Oriunde, cu mine! Mă schimb, dar medalia rămâne acolo. Cred că aşa o să fie! Sigur!”. Mai puternică după trei operaţii la genunchi: ”Lucrurile grele nu se dau oamenilor slabi” După trei operaţii la genunchi, internaţionala face mare performanţă şi este un exemplu de voinţă. ”Oricine poate trece peste orice atât timp cât are credinţă. Am avut credinţă, ştiam că o să mă fac bine, că o să fiu mai bună decât am fost. Nu am ştiut când, pentru că accidentările te pot face să stai 7-8 luni. Sau 5 luni, depinde de fiecare. Dar, credinţa m-a făcut să merg mai departe.
Să zici: «Băi, eu vreau să ajung acolo, nimic nu mă poate opri». Nici măcar chestia asta (n.r.- accidentarea). E doar un şut în fund, atâta tot!”, spune, cu dezinvoltură, fata de la Minaur. ”Lucrurile grele nu se dau oamenilor slabi. Şi, de ce nu? Am avut un vis, trebuie să mi-l împlinesc. Sunt oameni care nu au picioare, dar fac lucrurile să conteze. Eu de ce n-aş face-o?”, afirmă sportiva. ”Când eram pe podium la junioare, acel moment a şters toată suferinţa, toată durerea, exact aşa va fi participarea la acest Campionat. Îmi dă putere să merg mult mai departe, să-mi doresc şi mai mult. Dacă m-aş fi lăsat doborâtă, acum nu mai eram aici”, încheie, convinsă, sportiva din lotul României.
– Servicii de creare site web
