Super, festivalul de filme făcute de adolescenți își propune să ajungă la cât mai mulți tineri din România și Republica Moldova și să dea pasiunea pentru film mai departe. De aceea avem nevoie și anul acesta de ambasadori voluntari, care să ne reprezinte, promovând campania de înscriere a filmelor și organizând evenimente marca Super (proiecții de film, ateliere, retrospective etc).
Cei care vor să se înscrie trebuie să aibă între 14 și 19 ani, să fie din România (din afara Bucureștiului) sau Republica Moldova și să fie dispuși să acorde timp constant lucrului pentru festival.
Deadline: 15 noiembrie.
Formularul de înscriere se completează pe site-ul Super:
La ediția anterioară, Super a ajuns în 16 orașe din România și Republica Moldova— Arad, Bacău, Bistrița, Botoșani, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Făgăraș, Focșani, Harghita, Suceava, Târgu Jiu, Alexandria, Lugoj și Chișinău—unde au avut loc workshop-uri, retrospective și petreceri tematice. În total, la evenimentele Super au participat peste 600 de persoane.
„Faptul că am fost ambasador a fost una dintre cele mai bune rampe de lansare referitor la evoluția mea personală, cât și socială. Mi-a fost greu la început să mă urnesc, să construiesc un proiect de la zero si mi-era tare frică că o să ajung să nu fac nimic în final, însă am primit constant suport și ajutor din partea echipei, deși eram la distanță, iar până la urma totul a decurs de o mie de ori mai bine decât m-aș fi așteptat vreodată. Recomand, recomand, recomand maxim tinerilor să se înscrie ca ambasadori, pentru că așa puteți sa dobândiți niște skilluri super useful de project management, asta în timp ce vă distrați si lucrați pentru un festival care chiar oferă ceea ce promite.” – Luisa Balaban, ambasador super 2017-2018 la Brăila.
Super este cel mai mare festival din România unde se proiectează filme făcute de adolescenți. Festivalul e organizat de tineri, cu puțini adulți implicați – s-a născut în 2013, din dorința unor regizori adolescenți de a avea un loc unde să își arate filmele, unde să se exprime. În iunie 2018 a avut loc ediția a 6-a, la Cinemateca Eforie – cu peste 50 de scurtmetraje naționale și internaționale, ateliere de film, fotografie, poezie și creative writing, 2 proiecții Super Warm-Up, o expoziție de artă și petreceri.
Pagina de Facebook: facebook.com/superadolescentii
Site-ul SUPER: www.superfestival.ro
Urmărește-ne și pe instagram: @superfilmfestival