Pentru a fi alături de zimbri la finala SuperLigii de Rugby ediția 2017-2018, conducerea C.S.M.Știința Baia Mare pune la dispoziția suporterilor un autocar ce va face deplasarea la București.
Deoarece locurile sunt limitate, cei interesați sunt rugați să se înscrie cât mai rapid la numărul de telefon 0755 / 659629, persoana de contact fiind domnul Dorin Andreiciuc.
Plecarea spre finala de la București la duelul dintre C.S.M.Știința Baia Mare – Timișoara Saracens va avea loc sâmbătă 26 mai 2018 ora 6.00 A.M. îmbarcarea fiind stabilită să se facă din parcarea Hotelului Sport Restaurantul Rustic. În funcție de numărul locurilor disponibile cei interesați se pot înscrie până cel târziu vineri 25 mai 2018 ora 17.00.