Fidel Castro s-a oferit sa colaboreze cu Statele Unite ale Americii in lupta impotriva Ebola, intr-un articol publicat sambata in ziarul partidului comunist cubanez Granma, preluat de DPA. Liderul revolutionar in varsta de 88 de ani a apreciat ca aceasta cooperare in combaterea maladiei Ebola ar avea loc in favoarea pacii mondiale.
Ingrijorarile legate de raspandirea virusului pe teritoriul SUA s-au amplificat dupa ce un barbat liberian care contractase boala in Africa a zburat in SUA si a decedat intr-un spital din Texas. Doua asistente care l-au tratat au luat la randul lor virusul si au fost plasate in carantina, iar mai multe persoane se afla sub monitorizare.
Cuba a trimis deja 165 de doctori si membri de personal medical in Sierra Leone si alti 300 urmeaza sa plece in curand in Liberia si Guineea. In context, sefii de stat ai celor noua tari membre ale Aliantei Bolivariene pentru Popoarele Americii Noastre (ALBA) se vor reuni luni la Havana pentru a se pregati de eventuala aparitie a virusului Ebola in regiune.
Acest summit reprezinta prima initiativa regionala de acest tip in America latina, care nu a fost afectata inca oficial de virusul febrei hemoragice. Totusi continentul a inregistrat deja mai multe cazuri suspecte care s-au dovedit a fi negative, mai ales in Brazilia si Chile.
Potrivit OMS, febra hemoragica Ebola s-a soldat cu aproape 9.000 de cazuri confirmate si probabile in sapte tari afectate (Liberia, Sierra Leone, Guineea, Nigeria, Senegal, Spania si SUA). Aproape 4.500 de persoane au murit.
Sursa: Agerpres