Peste 550 de kilograme de produse alimentare, vândute în magazinele Penny, Profi şi Carrefour din Buşteni şi Predeal, au fost oprite de la comercializare de inspectorii Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în urma unor acțiuni de control desfășurate în zilele premergătoare Crăciunului care s-au lăsat cu amenzi de peste 50.000 de lei, a anunțat vineri ANPC, într-un comunicat de presă.
„Deși unii operatori economici demonstrează că neglijența este încă întâlnită, considerăm că, prin monitorizarea permanentă și verificările atente, dar și prin consiliere și prevenție, veghem la respectarea legii și a drepturilor consumatorilor, pe care îi asigur încă o dată că au în noi un partener și, ca atare, un sprijin redutabil”, a declarat Mihai Culeafă, președintele ANPC, citat în comunicat. Verificările pe care le întreprinde Comandamentul de Iarnă al ANPC vor continua la nivelul întregii țări, precizează instituția. „Chiar dacă românii sunt în vacanţă, pregătindu-se să sărbătorească sfintele zile de Crăciun, alături de cei dragi, oriunde în ţară, noi dorim să ne convingem, în teren, că bucuria acestor momente este completată de serviciile de calitate pe care le primesc de la operatorii economici”, a mai spus șeful ANPC.