Fostul parlamentar PSD, Mihai Sturzu, devenit între timp pilot, a postat în această dimineață pe o rețea socială o fotografie din Aeroportul Henri Coandă, în care sute de persoane stau la cozi interminabile pentru a efectua formalitățile necesare la sosirea în țară.
”Distanțare socială la controlul vamal. Otopeni, sosiri. Acum! 30 martie 2020. 03:30. Suntem bine”, scrie Mihai Sturzu pe rețeaua socială.
Contactați de către jurnaliști, oficialii aeroportului au declarat că înghesuiala a apărut în urma sosirii pe aeroport, în același timp, a trei curse dinspre Doncaster Sheffield, Southend Londra si Gatwick Londra. Astfel 433 de pasageri au ajuns, în același timp, în aeroport.
De asemenea, aceștia au adăugat că nu pot face nimic mai mult decât să pună diferite afișe și marcaje de avertizare și să dea informări audio cu privire la respectarea distanței recomandate, de minimum 2 metri.
Contactat de jurnaliștii Antena 3, Florin Dumitrescu, director general al Companiei Naționale de Aeroporturi București, a declarat că vina aglomerației a reprezentat-o neînțelegerea pasagerilor cu privire la respectarea distanței minime recomandate.
”Din nefericire am avut 3 curse la o distanță mică de timp, 433 de pasageri. Noi am montat multe afișe cu informare, avem informări și audio, cu privire la respectarea distanței de 2 metri.”
”Din nefericire pe acea zonă avem și controlul DSP-ului termoscannerul, deci oamenii trebuie să stea să prezinte formularul fie completat în avion, fie în zona aeroportului. Am amenajat special mese pentru completarea formularelor”, a declarat Dumitrescu.
În intervenție telefonică cu acesta, Adrian Ursu nu a fost însă, de aceeasi părere:
”E limpede că nu ați întreprins absolut nimic, în afara faptului că ați lipit niște abțibilduri pe podea, în rest nu ați făcut absolut nimic. Ceea ce vedem în această dimineață este lipsă de management. Strict. Atât și nimic mai mult. Faptul ca pe dumneavoastră v-au surprins 3 curse care au ajuns în același timp, înseamnă că nu gestionați absolut deloc situația. Aeroportul poate să se descurce și singur, fără dumneavoastră, dacă pe dumneavoastră v-au surprins 3 curse de avioane, care au venit toate odată”.
”Nu ne-au surprins 3 curse care au venit în același timp, ne-a surprins neînțelegerea pasagerilor de a respecta o distanță recomandată”, și-a luat apărarea Dumitrescu.
Cu privire la amenajarea unor culoare care să dirijeze pasagerii și să îi ajute să respecte distanța recomandată pentru prevenirea virusului, răspunsul lui Florin Dumitrescu a fost: ”Da, este una din măsurile pe care le-am discutat în această dimineață cu colegii mei”.
Dumitrescu promite însă să ia unele măsuri pentru a nu mai apărea astfel de probleme.
”Deoarece avem un număr scăzut de pasageri care pleacă, vom lua din benzile de check in și le vom duce în zona de sosire”, a spus acesta.
antena3