În ţara noastră sute de ucraineni au marcat alături de români – departe de ai lor, dar şi de război – Ziua Independenţei Ucrainei.
Au cântat imnul şi melodii tradiţionale şi le-au transmis celor de acasă mesaje de încurajare.
La Timişoara, pe fațada clădirii Operei au fost proiectate aseară scene din război și mesaje emoționale în limba ucraineană. Spectacolul, intitulat „Sensitiv content”, este un tribut adus celei mai importante figuri din domeniul artei naive din Ucraina – Maria Prymachenko.
Înainte de acest show, formația Jazzy Bit a susținut un concert de jazz.
Femei: „Faptul că suntem aici să sărbătorim cu ei, să ne bucurăm de muzica lor, de proiecțiile lor cred că este un mesaj foarte important. Mi-a plăcut în mare parte mesajul de NO WAR care cred că este cel mai important în perioada asta”.
În Baia Mare, oamenii s-au strâns în faţa Palatului Administrativ. Mai multe fete care ţineau în mână stegulețe au intonat imnul țării lor.
Ucrainean: „Doresc ca în lume să dăinuie pacea. Pe noi ne doare sufletul, poporul ucrainean plânge, dar vom obține Victoria. Ucraina va câștiga!”
Ucraineni de toate vârstele au format apoi un lanț uman, în semn de solidaritate cu rudele de acasă. Unii dintre ei au vorbit cu lacrimi în ochi despre ce au lăsat în urmă.
Ucraineancă: „Dragi prieteni, dragi ucraineni, sărbătorim Ziua Independenței și vă doresc o zi victorioasă. Slavă, Ucraina!”
Ucraineancă: „Românii sunt tare buni, ne-au ajutat pe noi, ucrainenii, vă mulțumim tare mult pentru bunătate și țara voastră frumoasă și pentru tot ajutorul”.
Și la Arad, aproximativ 150 de ucraineni împreună cu organizații civice locale au participat la o manifestație de susținere a celor rămaşi în ţara măcinată de război, dar şi în semn de protest faţă de acţiunile armatei ruse.
Miercuri, s-au împlinit 31 de ani de când Ucraina și-a declarat independența şi 6 luni de la invazia rusă.
Adina Timiș