In continuarea campaniei preventiv-educative intitulata „Tabere in siguranta alaturi de jandarmii maramureseni”, in statiunea turistica Cavnic, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan au desfasurat activitati specifice cu un grup de 50 de copii.
Copiii cu varste cuprinse intre 7-14 ani din judetul Arges care fac parte din tabara de vara SuperSki Cavnic au petrecut cateva ore in compania jandarmilor montani.
Activitatile au inceput la ora 11.00, cu prezentarea rolului Jandarmeriei Romane si implicit al Jandarmeriei Montane. Reprezentantii structurii de Jandarmerie Montana le-au prezentat copiilor reguli de conduita in mediul montan si protejarea acestuia; tehnici esentiale de supravietuire in mediul montan; dotarea minima obligatorie pe un traseu montan ; locul recomandat pentru instalarea unei tabere; masuri intreprinse in cazul muscaturii de catre serpi veninosi, precum si elemente de baza pentru consumarea apei din fantani si vai de munte.
De asemenea, copiii s-au aratat interesati si au fost instruiti de catre jandarmi privind acordarea primului ajutor si metodele de transportare a persoanei accidentate, dar si cum sa alarmeze echipele de salvare in caz de nevoie, precum si pericolele la care se expun pe timpul deplasarilor pe munte.
Copiii au fost informati cu privire la diferite procedee si tehnici de supravietuire in mediul montan, precum si orientarea in teren dupa indicii din natura, modul de semnalare a prezentei animalelor periculoase, reactia acestora la contactul cu oamenii.
Campania preventiv – educativa „Tabere in siguranta alaturi de jandarmii maramureseni” va continua pe toata perioada vacantei de vara, iar in cadrul acesteia vor avea loc intalniri atat cu elevi din judetul nostru, cat si cu cei care se afla in tabere organizate si sunt in vizita in Maramures.
Sursa: IJJ „Pintea Viteazul” Maramures