”Eroi ai credinței ” a fost tema taberei din acest an, care s-a desfășurat, în perioada 4-7 iulie, în parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bârsana.
Pentru cei aproximativ 30 de copii participanți au fost zile intense de cunoaștere, admirație și prețuire față de cei care au sigilat cu propriul sânge atașamentul lor față de Cristos și de Biserica Sa, fericiții episcopi martiri. „De la martiri învăţăm că speranţa nu înşală niciodată” (ps. Vasile) și că statornicia în credință este ”lucru de preț înaintea Domnului” (ps.116,15) și împlinire de viață a fiecărui creștin.
Copiii au avut ocazia să cunoască o mică parte din trecutul nostru și al Bisericii noastre. Au cunoscut chipul, numele și suferința pentru credință a fericiților episcopi. Au reușit să recompună, ca într-un puzzle, citate profunde din scrierile fericiților episcopi și să le adreseze o rugăminte.
Zilele au fost parcă neîncăpătoare pentru toate câte s-au dorit a se împlini. Cântecul, jocul și bucuria de a fi împreună au caracterizat momentele trăite.
La încheierea acestor activități întreaga comunitate parohială a fost făcută părtașă prin prezentarea unui scurt program artistic.