Pe 12 iunie, la Biblioteca Judeteana Petre Dulfu din Baia Mare, de la ora 15.00, membrii grupului foto ”7 zile” isi vor expune lucrarile realizate in tabara de creatie de la Ocna Sugatag, care in acest an s-a desfasurat intr-un mod inedit. Artistii fotografi Cosmin Bumbut, Petrut Calinescu, Vasile Dorolti, Silviu Ghetie si Oleg Tishkovets au oferit posibilitatea oricui sa participe la tabara foto, iar la finalul acesteia sa expuna impreuna cu ei.
Fotografii au decis sa isi impartaseasca experienta lor, deloc putina – toti fiind cunoscuti fotografi in tara si strainatate si cu diverse premii nationale si internationale, si, prin rotatie, sa isi lase invitatii sa cunoasca modalitatea de lucru a fiecaruia.
Perioada taberei nu a fost ales la intamplare, pentru ca aceasta s-a suprapus cu perioada Rusaliilor, care in satele din Maramures este incarcata de traditii. Mai mult, fotografii si-au avertizat invitatii ca in afara tinuturilor mirifice ale Maramuresului, vor avea ocazia sa vada ce inseamna presiunea, concurenta, emotia fotografierii, dar si distractia. Prin urmare, vernisajul expozitiei din acest an nu ar trebui ratat de catre baimarenii care stiu sa aprecieze arta foto, dar si arta, in general.
Sursa: Meda Muntean