Cu binecuvântarea P.S. Părinte Iustin, Episcop al Maramureșului si Sătmarului, luni, 22 Iulie, a început o nouă ediție a taberei de vară și pictură „Sfântul Sava Brancovici” la Mănăstirea Moisei.
„Anul acesta este unul special, deoarece am ajuns la a 10-a ediție”, spun organizatorii.
Participanții sunt elevi din zona Mănăstirii Moisei (Borșa, Moisei, Viseu), elevi care au obținut rezultate deosebite la învățătură și concursuri școlare, dar și tineri si copii care fac parte din corul Mănăstirii Moisei.
Programul este unul vast, cu activități zilnice menite să pună cât mai mult în valoare talanții celor prezenți.
Printre participanți sunt si voluntari care au participat in trecut la această tabără, începând cu anul 2010 de la prima ediție.
„Multumim lui Dumnezeu pentru binecuvantare, coordonatorilor acestei tabere și Mănăstirii Moisei, Pr. Stareț Arhim.Teofil Pop care împreună cu obștea pune la dispoziție tot ceea ce este necesar pentru buna rânduială”, mai spun cei care se ocupă de rânduiala acestei tabere.